Octavian Paler – Nu m-am nascut ieri

Maxime si cugetari despre iubire si prietenie

Octavian Paler – Nu m-am nascut ieri

“Am învăţat că nu poţi face pe cineva să te iubească. Tot ce poţi face este să fii o persoană iubită” dar „oricum ai tăia, orice lucru are două feţe” deci şi eu aşa că „Restul … depinde de ceilalţi”.

Un lucru în care m-am luptat să cred e că ”trecutul şi circumstanţele ţi-ar putea influenţa personalitatea. Dar că TU eşti responsabil pentru ceea ce devii”. depinde ce conţine acel trecut pentru că unele fapte nu pot fi ignorate şi unele consecinţe nu pot fi surmontate.

Eşti omul trecutului tău. Cândva, acel TU nu era definit, era în formare şi s-a schiţat ca răspuns la stimulii actuali în acel timp. De atunci îţi faci idee despre cum ai vrea să nu fie deşi habar n-ai care e alternativa. Important e să fie ALTFEL!

Eşti optimist, nu eşti prost, ai expectanţe mari de la tine şi de la ei, le oferi sinceritate, respect, apoi refuzi să o mai faci, le întorci spatele, le arăţi că nimeni nu e de neînlocuit, încerci să te convingi şi pe tine de asta, urli, te întrebi când ai avut timp să greşeşti atât de mult că instanţele alea mai mari că voinţa şi creierul tău să-ţi aplice acest tratament.

Şi atunci înveţi că „indiferent cât de mult suferi, lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta”. Îţi propui să pedepseşti orice urmă de slăbiciune care apare în tine pentru că „doi oameni pot privi acelaşi lucru şi pot vedea ceva total diferit”. Şi alegi că ce vezi tu e corect încercând să stabileşti nişte certitudini.

Slăbiciunea (sentimentul) pentru cineva îţi creste disponibilitatea către ascultarea cu atenţie a părerii lui şi asta ar dărâma edificiul tău. Apoi mai creşti un pic şi, da, vezi că nu eşti centrul universului şi că lumea merge liniştită înainte fără participarea ta activă la ceva, la orice.

Te vezi iar mic între elefanţi care fie că se apropie cu afecţiune sau cu agresiune de tine, te calcă în picioare pentru că nu-ţi bănuiesc fragilitatea. Te repliezi, îţi redefineşti parametrii şi cred că atunci înveţi că „cei care sunt cinstiţi cu ei înşişi ajung mai departe în viaţă”.

Te uiţi în urmă şi vezi că mai mult de jumătate din alegerile care ţi-au trasat drumul nu au fost ale tale şi din restul mare parte au fost făcute prin excludere mai degrabă decât prin afinităţi reale… Pentru că acea primă idee a rămas: aşa nu! dar cum?

Te sperii de tine, te urăşti, te condamni şi te blamezi. te refugiezi într-o nouă idee : „nu este întotdeauna de ajuns să fii iertat de alţii. Câteodată trebuie să înveţi să te ierţi pe tine însuţi”” Dar (ca să vezi!!!) nu eşti omul care dea vina pe alţii.

Şi ei au avut motivaţiile lor, şi ei sunt oamenii trecutului lor. Nu poţi să te ierţi pentru că dintr-un punct puteai schimba ceva. Puteai să schimbi macazul şi să intri în altă luptă. Aici e mai delicat pentru că, vezi tu, e ca într-un sistem opresiv.. . Ani de zile scopul tău e să-l subminezi, iar când el se surpă te trezeşti fără obiectul urii, fără duşman. Eşti liber… Dar prea târziu.

E un decalaj pe care trebuie să-l recuperezi rapid şi te dărâma spaţiul asta nou din jur. În toată acea perioadă de izolare sperai în lucruri de genul „sunt oameni care te iubesc dar nu ştiu s-o arate”.

Revelaţia de după război e tocmai confirmarea! Te bucuri dar nu mai poţi să te dedici lor cum ai fi făcut-o dacă nu te-ar fi târât prin supărări. Devii circumspect dar conştiinţa îţi spune că atunci ”când sunt supărat am DREPTUL să fiu supărat. Dar nu am dreptul să fiu şi RĂU”.

Nu vrei să-i dezamăgeşti dar diferenţele sunt deja prea mari şi orice fapta a ta pare o răutate. Ei te-au pierdut undeva pe drum şi nu te mai cunosc pentru că au fost absenţi la schimbările petrecute în tine în toţi anii ăştia”.

Am învăţat că este prea greu să-ţi dai seama unde să tragi linie între a fi amabil, a nu răni oamenii şi a-ţi susţine părerile”. Ca un lait-motiv, consideri că vina îţi aparţine şi te macină cum să faci ca să păstrezi echilibrul între ce vrei tu şi ce vor ei.

Fugi dintr-o extremă în alta: te izolezi sau te dedici cu frenezie anturajului. Cauţi mereu varianta aia care să contrasteze cu aşa nu-ul. Mai înveţi cu dezamăgire că aşa nu-urile sunt încă multe altele decât ăla iniţial de care fugeai.

Şi apoi…”viaţa îţi poate fi schimbată în câteva ore de către oameni care nici nu te cunosc”. Pentru că îţi iluminează toate lucrurile pe care le-ai învăţat şi tu nu ştiai că le ştii.

Maxime si cugetari despre iubire si prietenie

de admin
Categorie: Maxime si cugetari despre iubire si prietenie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

 

reductive-prealliance

Daca, atunci cand postati un comentariu, apare mesajul de eroare: "Could not read CAPTCH token file", intorceti-va cu sageata inapoi, salvati comentariul, dati un refresh la pagina si incercati din nou.