Ce inseamna adevarata iubire? Iubirea in cuplu din perspectiva spirituala

Iubire si spiritualitate

Ce inseamna adevarata iubire? Iubirea in cuplu din perspectiva spirituala

In zilele de astazi, notiunea de „iubire” este denaturata si gresit inteleasa. Pentru cei mai multi, iubirea inseamna o stare de confort sufletesc in care iubesti si te simti iubit. O stare de fericire, care iti inchipui ca va dura toata viata. Din pacate, acea stare de bine de la inceputul iubirii ia repede sfarsit… Ea nu dureaza decat in cazul celor care inteleg ca iubirea nu inseamna repaus in bratele persoanei iubite, ci continua transformare si evolutie, spre binele comun si spre folosul fiecăruia..

Ceea ce numim „iubire” este de multe ori cu totul altceva. Si vedem asta la tot pasul in jurul nostru. Goana dupa un partener plin de bani, relatiile nefiresti intre persoane intre care exista o mare diferenta de varsta, acceptarea umilintei in scopul de a duce o viata confortabila si lipsita de griji, tratarea partenerei (partenerului) ca pe un obiect sexual fara a tine seama de simtamintele ei (lui), atitudinea dominatoare si lipsita de respect, manipularea, agresivitatea, toate aceste exemple pot fi intalnite frecvent in societatea actuala. Adesea, ele sunt promovate prin mass-media si – prin imitare – devin modele de comportament pentru tineri…

Daca ar fi sa facem o analiza obiectiva a asa-ziselor „iubiri” pe care le intalnim la tot pasul, din ele n-ar ramane decat egoism, vanitate, slabiciune, comoditate, inchipuire sau instincte.

„Adevarata iubire nu va tine cont de ceea ce ii convine celuilalt, de ceea ce ii face placere sau ceea ce il bucură, ci ea se va orienta numai dupa ceea ce ii foloseste celuilalt! Indiferent daca aceasta se face cu placere sau nu. Aceasta este adevarata iubire si slujire.” – afirma Oskar Ernst Bernhardt (1875-1941), cunoscut si sub numele de Abd-ru-shin, in celebra sa carte „In lumina adevărului. Mesajul Graalului”, In lucrarea sa – care a influentat o serie de grupări si organizatii de orientare filosofică sau spirituală – scriitorul acordă o mare importanta si valoare cunoasterii de sine si responsabilitatii individuale.

Dar ce foloseste celuilalt, adica acelei persoane apropiate alaturi de care ne petrecem o parte din viata? In nici un caz satisfacerea unei placeri egoiste sau a unui capriciu de moment. Ceea ce ii este cu adevarat de folos celuilalt este o relatie in care acesta sa se maturizeze si sa evolueze, Daca alegem sa toleram defectele si slabiciunile persoanei pe care o iubim, acestea vor deveni in timp obiceiuri. Iar relatia va fi – mai devreme sau mai tarziu – o sursa continua de nefericire si suferinta pentru unul din cei doi sau pentru amandoi.

Un parinte adevarat isi disciplineaza copilul si astfel il formeaza pentru a putea mai tarziu sa dea piept cu viata si sa răzbată. Ii formeaza un sistem de valori just, in conformitate cu principiile divine, dupa care sa se ghideze toata viata. Nu ii va tolera viciile, nu ii va incuraja comoditatile, nu va accepta sa se poarte iresponsabil. Uneori poate parea sever cand il dojeneste, dar atata timp cat o face cu dreptate si pentru un scop nobil, e o dovada de iubire.

O iubita care face doar pe placul iubitului, care acceptă sa fie tratată fara respect, umilită, care se lasă santajată de ideea ca daca nu se daruieste fizic el o va părăsi, nu inseamnă ca-l iubeste. Nu face decat sa-i tolereze un comportament care o va face sa sufere mai devreme sau mai tarziu. Ce e mai grav e ca el va trata in acelasi mod si alte fete, facand noi si noi victime. Pentru ca Răul se propaga cu mare repeziciune, gasind un mediu de raspandire prielnic in fiinte mai putin evoluate spiritual. De multe ori nici nu ne dam seama cat de departe se poate transmite acest Rău, la cate alte persoane poate ajunge, persoane pe care nici nu le vom cunoaste vreodata.

O fata care l-a ranit sufleteste pe baiatul care o iubea, poate ca nu realizeaza ca din cauza ei vor suferi – poate – toate fetele cu care acesta va fi in viitor. Le va trata cu neincredere, le va pedepsi fara ca ele sa fie vinovate, pentru vina acelei fete care i-a ranit inima cu prea mare usurinta si fara sa se gandeasca la consecinte…

Un baiat care ajunge sa fure ca sa-i asigure iubitei luxul necesar, poate parea o dovada de iubire, dar nu e asa. Si nu-i va aduce fericirea. Acea fata pentru care doar banii vorbesc s-ar putea sa il parasesca intr-o zi pentru unul mai bogat. Pentru ca ea pune pret mai mare pe valorile materiale decat pe sentimente. Aici nu e vorba de iubire, ci mai degraba de o dependenta de confort si lux – in cazul iubitei – in timp ce baiatul se lasa condus de orgoliu sau de teama de a nu fi parasit. Iubirea e doar in mintea celor doi, in realitate intre ei nu e altceva decat negustorie. Cat dai, atâta primesti si cel care licitează mai mult castigă. Si exemplele de genul asta sunt nenumarate…

Toleranta, ingăduinta inoportună, nu sunt decat căi prin care ii lăsăm pe cei din jurul nostru – persoane pe care le iubim in sufletul nostru – sa alunece in greseală, „pe calea care duce in jos”. Se spune ca prietenul adevarat e acela care iti critica greselile, nu acela care se face ca nu le observa sau – mai rau! – ti le incurajeaza, pentru simplul motiv ca vrea sa iti faca pe plac sau de teama ca ai putea sa ii intorci spatele.

Abd-ru-shin sustine ideea ca numai datorita dorintelor neexprimate ale oamenilor, religia iubirii a fost transformată intr-o religie a moliciunii… Lui Isus Hristos nu i-a fost proprie aceasta slăbiciune sau ingăduintă, cum unii ar putea crede, lăsându-se inselati poate de aerul de tristete ce părea sa-L cuprindă adesea pe Mântuitor. Tristete explicabilă daca e sa luam in considerare misiunea Sa inaltă si materialul uman de care dispunea. El a propovăduit iubirea intre semeni: „iubiti-va unul pe altul asa cum eu v-am iubit pe voi”. Dar iubirea sa n-a fost una tolerantă, cum am putea crede in mod gresit. Cand le vorbea oamenilor El era grav si de o severitate care impunea respect…

Isus Hristos a propovăduit pe pamant o noua cale prin care putem ajunge la mântuire, rai sau nirvana, cum vreti sa-i spuneti. E Calea Iubirii. Daca budhismul propune calea cunoasterii si islamismul calea luptei, crestinismul este in esentă o religie a iubirii. In locul legii talionului (ochi pentru ochi, dinte pentru dinte) Isus a adus legile iubirii, conform carora intorci si celalalt obraz daca ai fost palmuit sau ii dai si haina celui care ti-a luat camasa.

Fie ca interpretam cuvintele Sale ad literam sau le luam in sens metaforic, pentru multi acest lucru poate parea absurd, de neconceput… dar sa nu uitam ca asa cum se propagă Răul in lume tot la fel se poate propaga si Binele…  s-ar putea sa intorci un suflet pe calea binelui daca  raspunzi la rau punând binele in fată… dar daca raspunzi cu violenta, de violenta vei avea parte… si conflictul poate escalada si se poate intinde si la cei din jur… si astfel oamenii se grupeaza in doua tabere si continua lupta, care se soldeaza cu victime de ambele parti… si lupta se reia periodic, dar e o lupta intre invinsi…  invingator este doar Răul, care se inmulteste cu fiecare bătălie… ce se intâmplă in unele parti ale lumii de ani de zile e edificator in acest sens…

Viata lui Isus Hristos e un model pentru noi toti, sau cel putin ar trebui sa fie. Iubirea hristica e iubirea care se daruie neconditionat. Dar – daca se daruie neconditionat – asta nu inseamnă ca nu asteaptă si un raspuns din partea oamenilor, o reintoarcere la Iubirea-sursă… aceasta se realizează doar prin iubirea ce radiază din oameni… iubire pentru Creator si pentru creatia Sa… si cea mai inalta creatie a Lui sunt oamenii pe care El i-a facut dupa chipul si asemanarea Sa… Iubirea e ca un flux de energie care nu poate asigura armonia universală decat circuland in ambele sensuri… scopul final este depăsirea conditiei noastre de om.. elevarea spirituală… mântuirea…

Iubirea pe care noi o nutrim fată de semenii nostri e doar o samântă din acea Iubire de care El ne vorbeste… Daca o vom sădi cu grijă, alegând un teren prielnic, si o vom ingriji cu răbdare si in folosul cresterii si dezvoltarii sale, ne vom putea bucura la final de măretia plantei care va rodi… Terenul este omul pe care il iubim…  daca e nepotrivit, egoist, vanitos, plin de slabiciuni, si se opune schimbarii in bine, transformarii, nu va da rod bun, indiferent cat de buna ar fi sământa pe care noi vrem sa o plantăm…  oricat de pură ar fi iubirea noastra… oricat ne-am strădui sa dezvoltam acele calitati care apar intre doi oameni care se iubesc cu adevarat… oricat am lupta pentru binele comun…

Si atunci, ce ne ramane de facut? Nu putem lăsa sământa sa se irosească…  acea „mirabilă samântă” e tot ce avem mai bun in noi, toata iubirea de care suntem in stare, toata iubirea pe care o avem de daruit…. tot ce ne ramane de facut e sa cautam un alt teren…  adica un om frumos si in interior, nu doar pe dinafara… numai alegând un teren fertil dăm o sansă iubirii sa inflorească…

In concluzie, depinde de fiecare daca acea sământă – un strop din Iubirea Divină – va da un rod bun sau nu…

Iubire si spiritualitate

de dedragoste
Categorie: Iubire si spiritualitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

 

Daca, atunci cand postati un comentariu, apare mesajul de eroare: "Could not read CAPTCH token file", intorceti-va cu sageata inapoi, salvati comentariul, dati un refresh la pagina si incercati din nou.