Despre iubirea statornica – Antoine de Saint Exupery – Citadela (fragment)

Iubire si spiritualitate

Despre iubirea statornica – Antoine de Saint Exupery – Citadela (fragment)

Iata cateva reflectii despre iubirea statornicã, dintr-o perspectiva diferita, mai spirituala:

„Dragostea trebuie sa-si gaseasca un obiect. Eu il salvez doar pe cel ce iubeste ceea ce exista si care poate fi multumit.

Iată pentru ce inlănţuiesc femeia in căsătorie şi ordon să fie lapidate soţiile adultere. Desigur, ii inţeleg setea şi inţeleg cât de intensă e prezenţa pe care o doreşte! O inţeleg, văzând-o, in seara in care ingăduie speranţa in miracole, sprijinindu-se pe terasă, cuprinsă din toate părţile de oceanul zărilor, si pradă, ca unui călău solitar, durerii de a fi tandră.

O simt palpitând, aruncată aici, aidoma unei stridii pe nisip, si asteptând mantia albastră a cavalerului ca pe plenitudinea valului mării. Chemarea sa o aruncă nopţii intregi. Oricine s-ar ivi i-ar implini dorinţa. Va trece insă zadarnic din mantie in mantie, pentru că nu există bărbat care să o multumească. Un râu cheamă la fel, pentru a se improspăta, scurgerea valurilor mării, iar valurile se succed vesnic si se consumă unul după celălalt. La ce bun să ingadui schimbarea soţului: cel ce iubeste doar apropierea dragostei nu va cunoaste niciodată intâlnirea cu ea…

O salvez doar pe aceea care se poate rândui si implini in jurul curţii sale interioare, la fel cum cedrul se clădeste in jurul seminţei sale si-si găseste rod in propriile-i limite. O salvez pe aceea care nu iubeste primăvara, ci infăţisarea unei anume flori in care primăvara s-a inchis, care nu iubeste dragostea, ci pe cel in care dragostea se intruchipează. Iată de ce veghez asupra acestei femei care se risipeste. Aşez in jurul ei, ca pe niste oprelişti, lampa de incălzit, ceainicul si farfuria de aramă, astfel incât, putin câte putin, dincolo de aceste obiecte, să descopere un obraz familiar, un surâs care nu apartine decât acestui loc. Atunci copilul va plânge pentru a fi alăptat, degetele-I vor fi atrase de lâna de tors, iar jăraticul ii va cere din nou să fie aţâţat. Din această clipă va fi redată căminului ei. Căci eu construiesc urna in jurul parfumului pentru ca parfumul să rămână in ea.

Eu sunt obişnuinţa care implineşte fructul. Sunt cel care constrânge femeia să prindă chip si să existe, astfel incât, mai târziu, să aduc Domnului, in numele ei, nu un zâmbet slab risipit in vânt, ci o anume pasiune, tandreţe, suferinţă… ”

Iubire si spiritualitate

de admin
Categorie: Iubire si spiritualitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

 

semipurposive-expediency

Daca, atunci cand postati un comentariu, apare mesajul de eroare: "Could not read CAPTCH token file", intorceti-va cu sageata inapoi, salvati comentariul, dati un refresh la pagina si incercati din nou.