Michelangelo Buonarroti – Rime

Poezii de dragoste din literatura universala

poezii de dragoste din literatura universala

Michelangelo Buonarroti – Rime

4
Cum rîd dintr-una-ntr-alta petrecute
prin părul blond petalele-n cunună
şi una pe cealaltă cum se mînă
s-ajungă prima fruntea să-i sărute!
Ce bucuros îi strînge pieptu-i în cute
veşmîntul ziua, şi ce dulci se-ngînă
cu gîtul şi obrajii împreună
din aur fire-n plete-ntreţesute!
Şi totuşi numai planglica ce-o-atinge
se bucură din plin cînd sînu-i prinde
şi dulce în strînsoarea ei i-l frînge.
Şi dacă brîul, brîul doar ce-o-ncinge
„mereu –pare că spune- o voi cuprinde”,
ce-aş face eu în braţe s-o pot strînge?

23
De mii de ori am fost rănit de moarte,
nu doar învins de tine-odinioară:
şi azi, cu tîmpla albă,-a doua oară
să cred făgăduinţele-ţi deşarte?
De cîte ori nu m-ai legat ca-n toarte
şi dezlegat şi-mpuns în coaste iară,
încît cu greu mă regăsesc şi-amară
de-aatîta plîns mi-e viaţa asta foarte!
De tine-Amor, mă tînguişi cu tine
vorbesc, acum că ţi-am scăpat din mreje.
Să tragi cu arcu-în gol ce-ţi foloseşte?
Securea-i de prisos şi e ruşine
s-o-nfigi cu dinadinsul în găteje
ori să goneşti un om ce-abia păşeşte.

30
Din ochii doamnei un şuvoi feeric
ţîşneşte şi mă arde-n piept ca para,
deşi-i înfrunt cu ochii-nchişi privirea.
Şi şchioapătă Iubirea,
căci nu-i egală pentru ea povara:
lumină-mi dă şi-mi fură întuneric

60
Dacă-o iubire castă, o mîngîiere,
o soartă-mpărtăşită-n doi, frăţeşte,
un crud destin ce-n amîndoi loveşte,
o inimă ce bate-n doi şi-o vrere,
un suflet ce spre veşnicele sfere
cu-aceleaşi aripi, dintr-un trup zvîcneşte,
dacă-o săgeată, singură, ţinteşte
în două inimi, răscolind durere,
dacă-a iubi pe cel’lalt, nu pe tine,
cu geamăn foc şi geamănă dorinţă
un singur ţel urmînd, acestea toate
nu sunt nimic pe lîngă nodu-în sine
ce-n dragoste ne leagă şi-n credinţă;
şi numai ura să-l dezlege poate.

61
De-aş fi crezut în ochiul său, superbul,
privind, c-am să renasc din foc ferice
ca-n pragul morţii pasărea fenice
din scrum, cum spun bătrînii şi proverbul,
ca linxul, ca ghepardul şi ca cerbul
aş fi fugit, şi nemîncat de bice,
spre zîmbetul ce bucurii-mi prezice;
ci azi legat sunt de pămînt ca şerbul.
Dar la ce bun mă plîng cînd mi-e privirea
acestor ochi de serafim scăpare
şi pacea-mi sorb din ei ca din sorginte.
Poate-ar fi fost mai rău dacă-nainte
l-aş fi văzut, cînd azi îmi dă vigoare
şi-aripi ca să-i ating desăvîrşirea.

72
Dacă prin ochi iubirea se rosteşte,
nu ştiu alt semn mai limpede s-arate
ce foc îndur; ţi-ajungă el din toate,
stăpîne drag, şi milă-mi dovedeşte.
Sufletul tău ce inima-mi priveşte
cu-ngăduinţă, se va-ntoarce poate
spre mine-atunci, în multa-i bunătate,
cum harul către cel care-l cerşeşte.
O, fericită zi, de va să fie!
Oprească-se din mersul lor şi-adeste
clipa şi ceasul, soarele şi luna,
ca să-mi cuprind, nu mulţumită mie
stăpînul drag şi dulce din aceste
nedemne braţe pentru totdeau

141
Cum văd că-i e nădejdii mele, doamnă,
credinţa ta, puţină şi tîrzie, sorbi-voi bucurie
din ce-mi promit privirile-ţi senine.
De nu te vrea, nu-nseamnă
că frumuseţea nu desfată-n sine.
Eu şi de simt în tine
că ochii blînzi mă mint, n-am îndrăzneala
să mă conving: aş cere,
şi-aş vrea, cînd adevărul e durere,
să-mi fie dulce barem îndoiala.

Poezii de dragoste din literatura universala

de admin
Categorie: Poezii de dragoste din literatura universala

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

 

semipurposive-propitiable

Daca, atunci cand postati un comentariu, apare mesajul de eroare: "Could not read CAPTCH token file", intorceti-va cu sageata inapoi, salvati comentariul, dati un refresh la pagina si incercati din nou.