William Shakespeare – Sonete (continuare)

Poezii de dragoste din literatura universala

poezii de dragoste din literatura universala

William Shakespeare – Sonete (continuare)

Sonetele lui William Shakespeare (1564-1616) au fost publicate in 1609, si – dupa cum sustin biografii marelui dramaturg – ele au fost scrise mai degraba pentru a fi citite de apropiatii scriitorului, decat pentru publicul larg.

Dedicata unui misterios domn W.H., aceasta prima aparitie a sonetelor a iscat multe semne de intrebare, identitatea persoanei careia ii sunt adresate ramanand invaluita de mister. Nu se stie daca aceasta dedicatie a fost facuta personal de Shakespeare sau daca ea apartine editorului sau.

Cele 154 de sonete shakespeariene sunt o profunda meditatie asupra dragostei, procreatiei, iubirii trupesti, mortii si timpului. Personajele sonetelor sunt Fair Youth ( un tanar chipes), Rival Poet ( un poet rival) si Dark Lady ( o femeie bruneta).

Primele 17 sonete (sonetele procreatiei) se adreseaza unui tanar care este sfatuit sa se casatoreasca si sa procreeze, in acest mod frumusestea lui putand fi transmisa generatiilor viitoare. Cele mai multe sonete (18-126) se adreseaza unui tanar ( numit adesea „Fair Youth”)si exprima probabil dragostea poetului pentru acesta, dar a ramas neclar daca este vorba sau nu de o persoana reala dintre cunoscutii poetului.

Sonetele 127-152 sunt dedicate amantei lui William Shakespeare ( Dark Lady) si sunt de asemenea o expresie a sentimentelor poetului pentru ea. In fine, ultimele doua sonete 153 si 154 sunt alegorii ce il au ca personaj pe Cupidon, zeul iubirii.

Cele mai multe sonete au ca tematica o serie de probleme pe care le implica dragostea: infidelitatea iubitei, incercarile poetului de a-si stapani pornirile pline de dorinte păgâne, iubirea ce sparge convenientele sociale  si este condamnata de societatea din jur, etc.

Sonetele lui William Shakespeare sunt scrise asemeni unui joc de puzzle, nici pana azi nefiind clar daca personajele sunt fictive sau autobiografice. Ele deschid calea unor numeroase interpretari si poate ca valoarea lor consta si in faptul ca permit interpretari subiective, in functie de cititor.

Spre exemplu, in cazul iubirii pentru tanarul chipes, ar putea fi vorba – conform criticii de specialitate – despre o relatie homosexuala sau despre o iubire platonica sau chiar despre iubirea tatalui pentru fiul sau. Nu a ramas clar pana astazi daca aceste sonete se refera la persoane reale din anturajul poetului sau ele reprezinta mai degraba o expresie a celor mai intime trairi ale autorului.

In sonetele sale William Shakespeare reuseste sa redea un tablou complex al iubirii umane, cu tot ceea ce implica ea. Din punct de vedere al tematicii, el sparge tiparele impuse pana la el de creatorii de sonete: vorbeste despre inversarea rolurilor de gen (sonetul 20), despre raul existent in om si care nu are de-a face cu dragostea (66), comenteaza evenimente politice (124), face glume pe seama iubirii (128), vorbeste in mod deschis despre sexualitate (129) si iubirea carnala (151) sau parodiaza frumusetea (130).

Prin tematica lor, sonetele lui William Shakespeare deschid calea poziei de dragoste moderne si multe creatii artistice ulterioare marelui dramaturg preiau teme din sonetele sale sau fac referire la ele, dovada a notorietatii de care s-au bucurat ele in lumea intreaga, nu numai in cultura anglo-saxona.

Sonet CXVI (116)

Nu-i între inimi vreun zăgaz înalt
Spre-a le opri. Iubirea nu-i iubire
De-şi schimbă focul după celălalt,
Fugară ca fugarul în neştire;
O,nu ! iubirea-i far nezguduit
Ce străjuieşte-n pîclă şi-n furtună,
O stea ce-ndrumă năvi necontenit
Şi care nu se-ntîmplă să apună.
Iubirea nu-i paiaţa Vremii . Ci
O floare dată coasei ei ce-o curmă.
Dar nu păleşte-abia ce-mboboci,
Ea neschimbată şade pîn’ la urmă.
Şi dacă versu-mi minte şi-i greşit
Nimic n-am scris , şi nimeni n-a iubit

(trad. Nicolae Pintilie)

Sonet CXXXVII (137)

Iubire oarbă, ochii cum mi-ai luat ?
Privesc şi nu mai văd , orbirii pradă,
Vai, rău şi bun îl vad amestecat
Ei ce frumosul încercau să-l vadă.
Şi-n apele greşelii ochii mei
Sînt rătăciţi de false felinare
Printre vîslaşi ; de ce-ai făcut stei , –
S-atîrni, de dînşii sufletu-mi pe mare ?
De ce domeniu-ţi , inimă, mai vezi
În pajiştea deschisă fiecărui,
De ce în ochi, tu, inimă nu crezi
Şi-o mască mîndră hîdei feţe-i dărui ?
Dar inimă şi ochi m-au înşelat
Şi-n mlaştina minciunii au intrat.

Sonet CXLVIII (148)

O, Dragoste , ce ochi în cap mi-ai pus
Că adevărul nu-l mai văd de-odată,
Sau văd ei drept, dar cugetu-mi răpus
Strîmb judecă ce bun şi drept se-arată.
De e frumos ce ochii mei zăresc ,
De ce-o tăgăduieşte lumea oare ?
Sau nu-i frumos ? mai e ochi omenesc
Cel tulburat de-a dragostei vîltoare ?
Cu neputinţă ! cum ar mai vedea
Cînd sînt trudiţi, de lacrimi şi veghere ?
Nici soarelui prin nori şi pîclă grea
Văz limpede nu-i poate nimeni cere.
Cu lacrimi mă orbeşti, Iubire rea
Ca vina ta să n-o mai pot vedea .

(trad. Nicolae Pintilie)

Sonet CXXIX (129)

Desfrîul e-o putere ce-n ruşine
Se pradă însăşi ea. Puterea cea
Sperjură, ucigaşă care-n sine
E trădătoare, aspră, crudă, rea.
Sătulă, o sfîşie-o silă-amară
Şi-o urmăreşte foamea iar, cumplit,
E nadă pregătită pentru-o fiară
Întinsă spre-un mîncău înnebunit.
Cînd caută-i nebună şi cînd are,
Cînd roabă-i luată şi cînd robi îi cad,
E fericire-ntîi şi-apoi amar e,
Cînd vine-i vis şi cînd se duce-i iad.
Nu-i scapă nimeni, toţi sortiţi să cadă,
Ne-aruncă raiul flăcărilor pradă.

(trad. Nicolae Pintilie)

Sonet CXII (112)

Iubirea, mila ta-mi şterge cea pecete
Înfiptă de scandal pe fruntea mea,
Ori blestemat, ori proslăvit de cete,
Ce-mi pasă de-mi acoperi vina grea ?
Din gura ta vreau laudă şi-ocară,
Că tu eşti lumea mea necontenit
Şi nu cunosc pe nimeni în afară
De tine şi-al meu suflet oţelit.
Alte păreri le-am depărtat de mine,
Am simţuri azi de şarpe amorţit
Închise bîrfei, vorbelor de bine,
Şi-al meu dispreţ aşa l-am tălmăcit :
Ai rădăcini aşa de-adînci în mine,
Că-i moartă firea-ntreagă fără tine.

(trad. Nicolae Pintilie)

Sonet CXV (115)

O, cum minţeam cu versul meu spunînd
Că dragostea nu-mi poate fi mai mare,
Putea să-i judece-ndrăzneţu-mi gînd
Văpăii mele noua-nfăţişare ?
A noastre doruri de-un vîrtej se prind
Şi timpul sfarmă-a regilor poruncă,
Toceşte ura, dragostea mînjind
Şi pe puternici în noian i-aruncă.
Ferit de-al soartei schimbător tumult,
Fiindu-mi numai clipa mulţumire,
Ziceam : ” Eu n-aş putea iubi mai mult
Şi nici n-ar fi mai mare vreo iubire ! ”
Iubirea-i însă prunc, crescînd ca el
Şi creşterea nu-i poţi opri de fel.

(trad. Nicolae Pintilie)

Sonet XXXV (35)

Nu te jeli că trandafirul are
Colţi lungi şi că-n adînc e lacul smead,
Că norii stau ca umbrele în soare
Şi-omizile pe frunze dulci mai cad.
Greşeala mea – căci toţi greşim- e-aceea
Ca-aprob excese-n irisul opac
Şi mă corup şi eu pierzînd aleea,
Că iert mai mult decît greşeşti şi tac.
Cunosc tot jocul tău pe din-afară;
Şi procuror şi victimă,-amîndoi
Vom acuza şi vom pleda la bară,
Căci între-amor şi ură e război.

Complice sunt al celui care fură
Stîngaci şi-mi dăruie peste măsură.

Sonet CXLII (142)

Iubesc păcatul şi urăsc virtutea
Ce-ngroapă-adînc pornirea vinovată,
Căci judecată după-al meu statut ea
E demnă şi nu merită mustrată
De gura ta – podoabă stacojie –
Cu care sigilezi în mine chinul
Falsului pact de dragoste şi mie
Mă furi în pat că să îţi iei tainul.
Eu te curtez smerit în miezul zilei,
Prin ochii mei îţi dau şi-ţi cer iubire
Legitimă şi nu răsadul milei
Ce-aşteaptă-nmugurind compătimire.
Vei căuta ce astăzi nu alegi
Şi ai să fii exemplul ce-l renegi!

Sonet CXXXII (132)

Mi-e ochiul tău icoană şi tortura
Dispreţuitei inimi, mîngîiere
Îndoliată-şi află-n uitătura
Cu care priveghezi a mea durere.
Nici soarele în Rai, de dimineaţă,
N-alintă Orientului obrazul,
Nici steaua Sirus, plină, nu agaţă
Cununile de glorie pe treazul
Apus, cum ochiul tău cernit, cu plînsul,
Pe suferinţa mea, lumină-aparte
Şi oglindindu-şi inima într-însul
Cu milă graţioasă se împarte

Mărturisesc: însăşi iubirea-i neagră
Şi hîda-atunci cînd n-o priveşti întreagă.

Sonet LXXIII (73)

In mine vezi tu anotimpul cậnd
Foi galbene pe crengi murind se zbat,
Pe arcul lor in geruri tremurậnd
Vechi coruri unde păsări au cậntat,
In mine vezi murind al serii ceas
Cậnd soarele-ntậrzie-n asfinţit
Şi noaptea, sora morţii, pas cu pas
In beznă totul a pecetluit.
In mine vezi un foc arzậnd pustiu
Pe-a lui cenuşă şi-i sleit in ea
Şi leagănul luminii i-e sicriu
Şi mistuie puterea ce-l hrănea.

Tu vezi şi mai puternic m-ai cuprins
Vrậnd sa iubeşti ce mậine fi-va stins.

(trad. Nicolae Pintilie)

Sonet LXVI (66)

Sătul de toate, moartea îmi invoc;
Văd vrednicul cerşind pentru mîncare,
Medalii pe distinsul dobitoc,
Credinţa răsplătită cu trădare;

Văd mantii aurite pe zălud,
Şi ţol de târfă pe virtutea pură,
Perfecţia o văd proscrisă crud,
Şi laşul văd puterea cum o fură;

Talentu-l văd de cenzori sufocat,
Ştiinţa uzurpată de prostie,
Dispreţuit ce e adevărat,
Şi rob la rău cel bun şi de-omenie.

Sătul de toate, toate le-aş lăsa
De n-ar fi-n lume ea – iubita mea

(trad. Paul Abucean)

Poezii de dragoste din literatura universala

de admin
Categorie: Poezii de dragoste din literatura universala

3 răspunsuri la William Shakespeare – Sonete (continuare)

  1. 3

    Frumusetea…dainuie nu in suflet,ci in adancimea lui de-a scrie iubind….

  2. 2
    Cioica Cristina spune:

    Frumusetea…dainuie nu in suflet,ci in adancimea lui de-a putea scrie…

  3. 1
    Ruby :P spune:

    Este tare site-ul deoarece … am putut invata un sonet pt la scoala si nu numai deasta … deoarece ati oferit , prin aceste poezii tinerilor de a … se …. IUBI :X

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

 

aspersive-complexional

Daca, atunci cand postati un comentariu, apare mesajul de eroare: "Could not read CAPTCH token file", intorceti-va cu sageata inapoi, salvati comentariul, dati un refresh la pagina si incercati din nou.