Mihai Eminescu – Sonete

Poezii de dragoste

poezii de dragoste din literatura romana

Sonetul este un poezie cu forma fixa de paisprezece versuri care respectă o schemă de rimă foarte precisă şi o anumita structură logică. Daca sonetul italian (petrarchist) era constituit dintr-o octavă de opt versuri (formate din două catrene) urmate de un sextet de şase versuri (alcătuit din două terţine), sonetul englezesc (shakespearian) avea o structura modificata, fiind format din trei strofe de patru versuri ( catrene) şi un cuplet de două versuri.

In literatura romana sonetul a fost introdus pentru prima oara de Gheorghe Asachi. Si Mihai Eminescu s-a oprit asupra acestui tip de poezie cu forma fixa, scriind cunoscutele sale Sonete, shema preferata de el fiind cea a sonetului petrarchist. Ulterior si alti scriitori ai sec XX si XXI au compus sonete dupa modelul shakespearian, dintre acestia amintim pe Vasile Voiculescu (Ultimele sonete închipuite ale lui William Shakespeare) si Mircea Cartarescu.

Mihai Eminescu – Sonete

I

Afară- toamnă, frunză-mprăştiată,
Iar vantul zvarle-n geamuri grele picuri;
Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri
Şi într-un ceas gandeşti la viaţa toată
Pierzandu-ţi timpul tău cu dulci nimicuri,
N-ai vrea ca nime-n uşa ta să bată;
Dar şi mai bine-i, cand afară-i zloată,
Să stai visand la foc, de somn să picuri.
Şi eu astfel mă uit din jeţ pe gînduri,
Visez la basmul vechi al zanei Dochii;
În juru-mi ceaţa creşte randuri-randuri;
Deodat-aud foşnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scânduri…
Iar mani subţiri şi reci mi-acopăr ochii.

II

Sunt ani la mijloc şi-ncă mulţi vor trece
Din ceasul sfant în care ne-ntalnirăm,
Dar tot mereu gîndesc cum ne iubirăm,
Minune cu ochi mari şi mana rece.
O, vino iar! Cuvinte dulci inspiră-mi,
Privirea ta asupra mea să plece,
Sub raza ei mă lasă a petrece
Şi canturi nouă smulge tu din liră-mi.
Tu nici nu ştii a ta apropiere
Cum inima-mi de-adanc o linişteşte,
Ca răsărirea stelei în tăcere;
Iar cînd te văd zambind copilăreşte,
Se stinge-atunci o viaţă de durere,
Privirea-mi arde, sufletul îmi creşte.

III

Cînd însuşi glasul gandurilor tace,
Mă-ngînă cantul unei dulci evlavii —
Atunci te chem: chemarea-mi asculta-vei?
Din neguri reci plutind te vei desface?
Puterea nopţii bland însenina-vei
Cu ochii mari şi purtători de pace?
Răsai din umbra vremilor încoace,
Ca să te văd venind — ca-n vis, aşa vii!
Cobori încet… aproape, mai aproape,
Te pleacă iar zambind peste-a mea faţă,
A ta iubire c-un suspin arat-o,
Cu geana ta m-atinge pe pleoape,
Să simt fiorii strîngerii în braţe —
Pe veci pierduto, vecinic adorato!

Poezii de dragoste

de admin
Categorie: Poezii de dragoste

2 răspunsuri la Mihai Eminescu – Sonete

  1. 2
    madalinutza spune:

    frumoase versuri….
    tot ce a fost si a ramas in imina mea.

  2. 1
    Cipriana spune:

    wow…cele mai frumoase versuri
    din cate exista pe lume
    Mihai..te iubesc…pentru
    tot ce ai fost si ai ramas
    in inimile noastre

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

 

Daca, atunci cand postati un comentariu, apare mesajul de eroare: "Could not read CAPTCH token file", intorceti-va cu sageata inapoi, salvati comentariul, dati un refresh la pagina si incercati din nou.