Spre o iubire fără frontiere – Din învățăturile Sfântului Ioan Gură de Aur

Iubire si spiritualitate

 

Spre o iubire fără frontiere – Din învățăturile Sfântului Ioan Gură de Aur

“Dumnezeu este iubire”, se afirmă în textele biblice (1 Ioan 4:8,16. ), iar Sfântul Grigorie Teologul spune că “Dumnezeu este infinit și anevoie de contemplat”.
Pornind de la aceste premise, înseamnă că iubirea are o infinitate de fațete și tot atâtea foloase care izvorăsc din ea. Iată câteva din acestea, evocate de Sfântul Ioan Gură de Aur:

Iubirea, care nu încape în lumea întreagă, dar care se sălășluiește în inima smerita aduce armonie și tot ea stă la baza creației și a evoluției:
Iubirea se armonizează cu toate, prin ea s-au întemeiat cele pământești, prin ea sporesc cele cerești;

Trăirea iubirii ne face pe toți egali:
Iubirea il privește pe aproapele ca pe sine, iar pe cele ale sale le socotește comune tuturor;
Iubirea isi asumă suferința aproapelui;
Iubirea găteste masă de obște tuturor, bogatului și săracului, inteleptului și omului simplu;”

Iubirea e o sursă de infinite bucurii:
Iubirea-i mai dulce decât mierea și laptele, având dulceața nu numai în gură, ci și în adâncul inimii;”
Iubirea îndulcește sufletul amărât, pe cel zdrobit îl tămăduiește, iar pe cel umilit îl face să înflorească;

Prin iubire se armonizează relațiile din cadrul familiei:
Pe bărbați și pe femei iubirea îi sfătuiește să viețuiască într-un cuget și nu voiește nicicând să se depărteze unii de alții;
Iubirea-i îndeamnă pe părinți să-și îndrăgească pruncii, iar pe copii să le slujească părinților ca unor stăpâni;

Iubirea eliberează omul de teamă și îi redă speranța:
Iubirea așează frica în afară și aduce în inimi îndrăzneala către Dumnezeu;
Iubirea ne-a întemeiat dulce și roditoare rădăcină a nădejdii,
Iubirea ne-a îndreptat auzul tuturor către o singură ascultare ;

Iubirea lucrează permanent în om, ea presupune implicare, ajutor, sprijin, jertfă, mângâiere și în general tot ce se înfăptuiește din punct de vedere al binelui. Iubirea revarsă asupra celui pătruns de ea o mulțime de daruri și calități:

Iubirea îndrăgește mila, iar celui ce o lucrează îi gătește cununi daurite;
Iubirea ne-a învățat să îndurăm cele din primejdii;
Iubirea nu cunoaște îngâmfare, ci îi slăvește pe cei smeriți;
Iubirea fuge de blesteme, îndrăgind binecuvântarea;

Iubirea nu știe de vrăjmaș, dușman nu are, aduce o cunună de pace;
Iubirea îmblânzește sufletele și slăvește mulțimile înțelegătoare;
Iar pe cei apropiați îi cercetează cu grijă;
Pe mucenici iubirea îi desăvârșește, îi fericește, îi încununează;

În concluzie, iubirea e Calea, ea “deschide ușile impărătiei” pentru că “educă trupul, înflăcărează duhul și curățește sufletul”.

Dumnezeu nu este vizibil și e anevoie de contemplat, pentru că – dacă nu ar fi așa – nimicnicia și autosuficiența oamenilor l-ar coborî din sferele înalte în derizoriul vieții pământești.

În cazul acesta nu ar mai avea niciun sens strădania zborului spre înalt, izvorâtă din dorul de Dumnezeu și contopirea cu imensul ocean de iubire reprezentat de Ființa Supremă.
Pentru ca Dumnezeu să ni se releve, el trebuie mai întâi cunoscut și una din căile de a-l cunoaște este dezvoltând în noi capacitatea de a-L iubi pe Hristos și pe oameni întru Hristos.

A fi alături de Dumnezeu înseamnă a fi mai aproape de semenii noștri, de aceea prietenia e un sentiment uman atât de valorizat, pentru că ea dezvăluie și face să înflorească tot ce poate fi mai bun în ființa noastră.

Cu adevărat, prietenul credincios mângâiere este în viață.
Ce n-ar fi în stare să facă un prieten adevărat?
Câtă plăcere, câtă prisosință și cât temei nu aduce el?
Poți descoperi atâtea comori, dar nimic nu prețuiește cât un prieten adevărat.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne vorbește și despre bucuriile care ne vin dinspre prieteni, e vorba de prietenii adevărați, cei care “ard de prietenie”:
Vederea unui prieten îmbracă inima în sărbătoare și o înflorește;
Te legi de el cu un lanț care-ți umple sufletul de o fericire nespusă;
Chiar numai aducerea-aminte despre el dă aripi gândului și-l înalţă.
Vorbim despre prietenii buni, care sunt devotați și jertfelnici.
Dacă vreunul din voi are un prieten din aceștia,
va recunoaște că spun drept și de l-ar vedea în fiecare zi
și tot nu s-ar sătura a-i dori ceea ce sieși își dorește.
Ştiu pe cineva, care cerea sfinţilor sa se roage mai intai
pentru prietenul său şi după aceea şi pentru sine.

Atât de mare dar este un prieten adevărat, că de dragul lui,
îți sunt scumpe unele locuri și unele vremuri.
După cum un trup frumos sau o floare aleasă răspândesc o mireasmă în jurul lor,
tot astfel prietenii lasă ceva din farmecul lor locurilor pe unde au trecut;
Așa că, adesea, aflându-ne acolo fără ei, plângem și suspinăm,
aducându-ne aminte de vremea petrecută împreună.
Nu putem arăta prin grai bucuria pe care ne-o dăruiește întâlnirea cu prietenii,
numai aceia o cunosc care au încercat-o.

Prietenia se dovedește prin fapte și comportament:
Dacă un prieten ne poruncește ceva, îi mulțumim, dacă stă la cumpănă, ne mâhnim.
Nu e nimic din ce-i al nostru, care să nu fie și al lor.
Chiar de disprețuim bunurile pământești,
din pricina prietenilor noștri nu am vrea să părăsim lumea aceasta;
ei ne sunt mai dragi ca lumina zilei.
Aceasta înseamnă prietenie: să nu socotească cineva cele ale lui ca ale sale,
ci ca ale aproapelui, și cele ale sale să-i fie străine.
Prietenul nu vrea să poruncească, nici să conducă,
ci are bucurie mai degrabă dacă este condus și i se poruncește.

El vrea mai degrabă să dăruiască decât să primească vreun dar.
Căci el iubește pe prieten și nu se mai satură de dorirea lui.
Așa de mult îl iubește. Nu se desfată așa de mult când i se face lui bine,
ca atunci când face el bine.
Vrea mai degrabă ca acela să fie mai presus decât să-i fie datornic.
Și vrea să-i dăruiască, dar nu vrea să pară că dăruiește,
ci că de fapt îi este dator celuilalt.

Vorbind despre dragoste ca sentiment impersonal, adresat tuturor, Sfântul Ioan Gură de Aur o ridică deasupra sentimentului de prietenie, pentru ca acest tip de iubire este total dezinteresat, izvorand din prea-plinul inimii:
Dragostea pe care trebuie să o arătăm unii față de alții trebuie să depășească apropierea ce există între prieteni.

La prima vedere, această afirmație pare să contrarieze, pentru că omul obișnuit tinde să-și iubească mai mult prietenul decât pe un străin oarecare; iubirea faţă de prieten e mai ușor de dăruit, pentru că ea se bazează pe afinități comune.

Dar sufletele alese iubesc toți oamenii deopotrivă, fiindcă toți au aceeași rădăcină, toți sunt copii ai aceluiași Tată Ceresc: Chiar dacă nu ți-i rudă și nici prieten, totuși este om, are aceeași fire ca și tine, are același Stăpân și s-a născut pe același pământ.

Iubirea aproapelui are ca punct de plecare respectarea fiecăruia, indiferent de religie, rasă, naționalitate, opinii sau convingeri. Cu alte cuvinte, o iubire fără frontiere. Nu e vorba de frontierele geografice, ci de acele frontiere imaginare trasate de oamenii care, judecându-și semenii, uită esențialul: să dăruiască iubire.

Societatea actuală a făcut progrese în acest sens măcar în formularea unor principii generale și ca deziderat, pentru că printre oameni lucrurile sunt încă departe de iubirea aproapelui asa cum o predica Isus.

Intoleranța și discriminările pe criterii absurde sau arbitrare fac încă numeroase victime. Majoritatea oamenilor sunt încă departe de acea iubire desăvârșită, o iubire fără frontiere, despre care se vorbește în cărțile sfinte.

Doar cel ce-i iubește pe toți oamenii la fel, prin compasiune și fără deosebire, poate atinge desăvârșirea. Pentru că adevărata dragoste, care apropie pe om de Dumnezeu, se oferă necondiționat:
Dacă cineva ar vrea să se despartă de tine, tu nu sfărâma legătura dragostei și nici nu rosti acel cuvânt de gheață : „Daca mă iubește, îl iubesc și eu!”
Dimpotrivă, când nu vrea să te iubească, atunci arată-i mai multă dragoste ca să-l atragi spre tine.

Atunci este răsplata noastră mai mare, când vom atrage prin dragostea noastră, pe cel care nu vrea să ne iubească.
Când te iubește cineva nu trebue să-ți dai multă silință să-l iubești și tu ; când însă nu te iubește, ai nevoie de ajutor. Să nu faci deci pricină de trândăvie pricina dragostei ! Nici nu spune: „Nu-mi pasă de el dacă e bolnav !” Căci este o boală răcirea dragostei. Ci tu încălzește ceea ce s-a răcit. Dacă vrei să fii iubit mult, iubește și tu mult !

Când iubirea e reciprocă, ea nu ridică probleme. Ce se întâmplă însă când iubirea nu e împărtășită și de cel iubit?
Dacă iubești pe cel care te iubește, ți-ai primit răsplata ; dar dacă iubești pe cel care nu te iubește, îți este dator Dumnezeu în locul aceluia.
Cuvintele sfântului sunt dătătoare de speranță, pentru că ne asigură că iubirea se întoarce asupra celui care iubește, într-o formă sau alta.

Omul cu inimă curată răsfrânge valuri de iubire asupra tuturor, pentru că sursa iubirii sale este inepuizabilă si e in natura lui sa simta astfel:
Cu privire la bani, lăudăm pe cei care nu au nici o datorie ; cu privire la dragoste însă, pe aceia îi aplaudăm și-i admirăm care sunt necontenit datori.
Să fim convinși deci de aceste cuvinte și să ne iubim unii pe alții.

Iubire si spiritualitate

de dedragoste
Categorie: Iubire si spiritualitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

 

Daca, atunci cand postati un comentariu, apare mesajul de eroare: "Could not read CAPTCH token file", intorceti-va cu sageata inapoi, salvati comentariul, dati un refresh la pagina si incercati din nou.