Despre rugaciunea cea curata – Parintele Arsenie Boca – Cararea Imparatiei

Rugaciuni

Despre rugaciunea cea curata – Parintele Arsenie Boca – Cararea Imparatiei

despre rugaciunea cea curata parintele arsenie boca cararea imparatiei

Parintele Arsenie Boca – Cuvinte vii – Videoclip

Părintele ieromonah Arsenie Boca (1910-1989), născut Zian Boca, teolog şi artist român, a fost una din cele mai luminoase şi marcante personalităţi bisericeşti din România secolului XX şi unul din martirii gulagului comunist.

Născut dintr-o familie simplă de ţărani, încă din tinereţe se remarcă prin pasiunea cu care se dedică studiului şi realizării misiunii sale înalte de “zugrav de suflete”.

A absolvit liceul din Brazi, fiind şef de promoţie, iar la terminarea liceului a plantat împreună cu colegii săi, care îl numeau “Sfantul”, un gorun ce-i poartă numele (Gorunul lui Zian). Încă de pe atunci se distingea prin firea sa singuratică, înclinată spre artă, filosofie şi contemplare, deşi s-a simţit atras şi de ştiinţele pozitive.

Ca student al Institutului Teologic din Sibiu, şi-a descoperit şi dezvoltat talentul interpretării la flaut şi mai ales pe cel de pictor. Este autorul scenei care îl reprezintă pe Mihai Viteazul de la Atheneul Român.

La terminarea facultăţii de teologie, în 1933, primeşte o bursă din partea Mitropoliei pentru a urma cursurile Institutului de Arte Frumoase din Bucureşti. Aici, alături de studiul picturii, audiază în paralel prelegerile de Mistică creştină ale profesorului Nichifor Crainic de la Facultatea de Teologie din Bucureşti şi cursurile profesorului Francisc Rainer de la Facultatea de Medicină.

În 1935, Arsenie Boca este hirotonit diacon celibatar şi patru ani mai târziu pleacă la Muntele Athos pentru a experimenta viaţa duhovnicească. În 1939 devine monah şi primeşte numele de Arsenie. Îl ajută pe părintele profesor Dumitru Stăniloaie în demersul său de a traduce Filocalia, punându-i la dispoziţie manuscrisele aduse de la Muntele Athos.

În 1942 este numit stareţ al Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, care se afla într-o stare de paragină, şi se ocupă de renovarea ei. În 1944 pleacă la Chişinău, în Basarabia, pentru a studia pictura bisericească şi poleitul icoanelor. Inca din 1940, parintele Arsenie Boca initiase la Mănăstirea Sâmbăta de Sus ceea ce s-a numit „mişcarea de reînviere duhovnicească de la Sâmbăta”, care atrăgea un public numeros, fapt ce îi va atrage ulterior persecuţii din partea regimului comunist.

În 1945 este arestat, dar eliberat în scurt timp, pentru că nu i se găsise nici o vină. Faima sa de duhovnic face ca mii de oameni să-l caute cerându-i sfatul, iar părintele încerca să-i ajute, deşi ştia de riscurile la care se expunea, fiind urmărit şi vânat de comunişti.

Calităţile sale ( se spune că avea darul proorocirii şi al clarviziunii ), carisma, popularitatea de care se bucura (fiind invitat şi la curtea regală) au stârnit criticile şi invidia unor persoane din ierarhia clericală. Dar mulţimea era cucerită apariţia sa, îmbrăcat în veşminte albe, de emoţiile pozitive pe care le iradia în jur, de vorbele şi învăţăturile sale care-i zguduiau lăuntric, căci părintele sancţiona cu severitate devierea de la calea spirituală şi alunecarea în păcat.

În 1948 este strămutat de către mitropolit de la Sâmbăta la Mănăstirea Prislop, unde este numit stareţ. S-a ataşat de această mânăstire pe care a readus-o în circuit şi, chiar după ce ea s-a transformat în mănăstire de maici, a rămas duhovnicul acelei comunităţi monahale, trăind ca un pustnic in post si rugaciune într-o chilie pe care şi-o săpase într-o  stâncă din apropiere.

Datorită impactului puternic pe care-l avea asupra oamenilor, era considerat un pericol pentru regimul comunist, motiv pentru care este arestat şi încarcerat de câteva ori la Canal, la Jilava şi în alte centre de detenţie. După ce i s-a interzis sa vorbească public, fiind permanent supravegheat de securitate, părintele Arsenie Boca a cunoscut o perioadă de izolare şi interiorizare, pe care a petrecut-o in rugaciune si pictând.

I s-au înscenat nereguli  financiare pentru a fi dat afară din preoţie, a fost permanent marginalizat şi tratat ca un simplu muncitor, deşi era licenţiat în arte şi teologie, dar şi-a purtat cu smerenie şi răbdare crucea până la sfârşitul vieţii.

Între anii 1968-1988 pictează biserica din Draganescu, o modestă bisericuţă de ţară din apropierea Bucureştiului, devenită celebră prin frescele sale care nu reprezintă  doar scene biblice, ci şi mesaje profetice, pline de înţelesuri, despre vremurile ce vor veni. Imaginile reprezentând lumea cu păcatele ei şi viziunile asupra viitorului sunt redate în stilul picturii naive sau chiar în stil caricatural. Pictate în urmă cu patru decenii, ele impresionează prin actualitatea lor (telefonul mobil, naveta Discovery, turnurile gemene în flăcări).

Siluetele diafane care-i înfăţişează pe Mântuitor şi pe sfinţi sunt zugrăvite în culori vii şi clare, iradiind lumină şi speranţă. Alături de citate din Biblie, artistul şi-a plasat propriile mesaje pline de înţelepciune şi învăţăminte, fapt ce-l determină pe un alt martir al neamului românesc, poetul mistic Nichifor Crainic, să-i scrie, adresându-i cuvinte pline de admiraţie:

„Ceea ce am admirat la Sfinţia Ta e că nu te-ai lăsat. Din zugrav de suflete, fericite să se modeleze după Domnul tuturor, iată-te zugrav de biserici, adică al celor ce poartă pe chipurile cuvioase reflexul desăvârşirii Fiului lui Dumnezeu. E o mare mângâiere, acum când nu mai ai prilejul să desăvârşeşti pe aspiranţi, să poţi mângâia cu penelul pe cei desăvârşiţi pentru a-i da pildă pe zidurile sacre.

Mica biserică de la Drăgănescu are norocul să simtă pe zidurile ei zugrăvite predicile fierbinţi, pe care miile de oameni le ascultau la Sâmbăta de Sus. E o pictură nouă ca şi predica de atunci. Nimic întunecat în această primăvară care îmbracă cu plai înflorit bolţile bisericii. E o lumină de tonuri deschise către lume, ca spiritul şi chipul Mântuitorului coborât să ne aducă lumina de sus, ce iradiază din pictura Sfinţiei Tale. E un stil nou, e o pictură nouă, după viziunea nouă pe care o porţi în suflet” (Nichifor Crainic, 1971).

Viziunea artistică meditativă, care se împleteşte cu aspectul catehetic, paleta coloristica vie şi luminoasă, învăţăturile profunde, cugetările pline de înţelesuri,  sunt elemente care dau o frumuseţe şi o încărcătură spirituală aparte frescelor din biserica din Drăgănescu şi explică de ce aceasta a fost numită metaforic  “Capela Sixtină a Ortodoxiei româneşti”.

Sunt mărturii că, înainte de a picta, părintele Arsenie Boca se ruga cu ardoare, asemeni iconarilor din vechime. Şi-a prevestit propria moarte, zugrăvind pe zidurile bisericii scena supliciilor Sfântului Ştefan cel Nou,  în care retrăieşte propriile torturi din închisorile comuniste, plătind pentru cutezanţa de a fi transformat în mănăstire spaţiul de detenţie. S-a stins din viaţă în anul 1989 de ziua aceluiaşi sfânt, 28 noiembrie.

Locul în care a fost îngropat după dorinţa sa, Mănăstirea Prislop, este unul din cele mai importante locuri de pelerinaj din ţară, fiind vizitat anual de zeci de mii de credincioşi.

Iată câteva din îndemnurile şi învăţăturile sale legate de rugăciune, extrase din cea mai importantă lucrare a sa, “Cararea Imparatiei”:

Despre rugaciune

“În veacul viitor nu ne vom ruga lui Dumnezeu ca să cerem ceva, căci în acea Patrie a libertăţii, firea noastră nu se schimbă nici nu se abate din frică de împotrivire, ci desăvârşită este în toate.

Lumea aceasta este o călătorie cu nevoinţe şi un stadion de alergare. Şi răstimpul acestei vieţi este vremea de luptă. În ţara unde e luptă şi în vreme de război, nu este nici o lege. Adică Împăratul nu pune margini şi măsuri ostaşilor Săi până la sfârşitul războiului, când toţi oamenii se adună în faţa porţilor Împăratului Împăraţilor şi fiecare este cercetat acolo, dacă a avut răbdare în luptă, dacă nu s-a lăsat biruit sau dacă dimpotrivă, a întors spatele (a fugit).

Prin smerenie, chiar dacă nu ai fapte, multe păcate ţi se iartă. Iar faptele fără smerenie nu-ţi sunt de nici un folos; dimpotrivă, multe rele ne găsesc nouă.

Deci, Doamne, mă bucur de aceasta, în neputinţe, în necazuri, în temniţă, în lanţuri, în nevoi, fie de la fire, fie de la fiii firii mele, fie de la vrăjmaşii ei, eu rabd toate, adică rabd ispitele mele, ca să se sălăşluiască în mine puterea lui Dumnezeu.”

(Parintele Arsenie Boca – Cararea Imparatiei)

Despre rugaciunea cea curata

“Că orice rugaciune ce s-ar face, sau e cerere sau rugăminte, sau mulţumită sau slavă. Iară când mintea ajunge în stări duhovniceşti, atunci nu mai are rugaciune. Una este rugaciunea şi alta este contemplaţia în vremea rugaciunii, deşi au pricina una în alta. Cercetează şi vei vedea că dacă mintea a intrat în contemplaţie nu mai e nici una din toate acestea, nici nu cere ceva în rugaciune. Foarte rar sunt aceia care să se fi învrednicit, cu multă voinţă, ca să ajungă la rugaciunea curata.”

(Parintele Arsenie Boca – Cararea Imparatiei)

Integritatea sa morală, înţelepciunea dobândită prin studiu asiduu, răbdarea şi smerenia cu care a îndurat încercările unei vieţi zbuciumate, toate acestea fac din părintele Arsenie Boca o figură legendară şi un exemplu de urmat pentru cei care pornesc pe “Cararea Imparatiei”. Pe cei care aşteaptă pasivi sperând intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu după ce vor trece la cele veşnice, părintele Arsenie Boca îi avertizează:  “Sa nu credeţi că veţi intra după moarte în Împărăţia pe care nu aţi trăit pe pământ.”

Articole recomandate:

Scurta autobiografie scrisa de Parintele Arsenie Boca dupa arestarea sa de catre Securitate

Cu Parintele Arsenie Boca pe Cararea Imparatiei – articol – Formula AS

Profetia pictata a Parintelui Arsenie Boca – articol – Formula AS

Rugaciuni

de dedragoste
Categorie: Rugaciuni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

 

ruddily-expediency

Daca, atunci cand postati un comentariu, apare mesajul de eroare: "Could not read CAPTCH token file", intorceti-va cu sageata inapoi, salvati comentariul, dati un refresh la pagina si incercati din nou.