Cupluri celebre: Sigfrid si Crimhilda (Alexandru Mitru – Din marile legende ale lumii)

Cupluri celebre de indragostiti

Cupluri celebre: Sigfrid si Crimhilda (Alexandru Mitru – Din marile legende ale lumii)


Povestea cuplului de indrăgostiţi Sigfrid şi Crimhilda este o legendă care îmbină poveşti mitologice ale Nordului  şi ale îngheţatei Islande cu fapte istorice reale petrecute în sec. V şi VI.

Acţiunea legendei începe cu multe veacuri în urmă, în ţinutul burgunzilor, în Worms. Aici, într-un castel situat pe o stâncă înaltă, vieţuia regele Dancrat, împreună cu soţia sa, regina Ute. Dancrat avea trei fii: Gunter, Gernot şi Giselher, dar cea mai preţioasă comoară a  regelui era fiica sa, frumoasa Crimhilda. Ţinutul era apărat de o mulţime de cavaleri credincioşi regelui, vestiţi prin vitejia lor.

Când lui Dancrat i-a venit sfârşitul, regatul a rămas în grija fiului său cel mai mare, Gunter. Pe patul de moarte, regele l-a rugat să aibă grijă de iubita sa copilă, Crimhilda, şi să-i găsească un mire vrednic, care să o poată ocroti. În treburile regatului, Gunter avea să fie sfătuit de unchiul său,  negurosul Tronje Hagen,  care-i fusese slujitor devotat şi tatălui său.

Într-o zi, Crimhilda i-a povestit mamei sale, regina Ute, despre un vis pe care îl visase şi care o tulburase foarte mult. În vis se făcea că locuia într-un ţinut îndepărtat, departe de cei dragi. Singurul ei apărător era un şoim, dar acesta a fost până la urmă ucis de doi vulturi.  Înţeleapta regină Ute, i-a tălmăcit visul spunându-i că probabil şoimul era un bărbat care avea să-i fie drag şi care va fi ucis de doi duşmani. Dar i-a zis că unele vise sunt înşelătoare şi că nu ar trebui să fie tristă pentru că, la cât e de frumoasă şi de bună, va avea noroc să găsească un bărbat care să o iubească şi să o ocrotească. Crimhilda i-a răspus că nu are de gând să se mărite pentru că a auzit că multe sunt primejdiile dragostei, de aceea preferă să rămână alături de familia ei. Vrăjiţi de frumuseţea prinţesei,  mulţi prinţi ar fi dorit-o de soţie,  dar Crimhilda i-a refuzat pe toţi.

Tot în acea vreme, pe tărâmul Niderlandei – ţara de jos a Rinului – cârmuia regele Sigmund şi iubita sa soţie, Siglind. Ei aveau un fiu cu părul bălai, pe nume Sigfrid, căruia îi mersese vestea în tot ţinutul pentru frumuseţea, vitejia şi isteţimea sa.  Când Sigfrid îşi punea coiful de aur şi sabia de argint şi încăleca pe calul său alb, părea un zeu venit din înălţimile Walhalei, lăcaşul zeilor germani. Nu se sfia să cutreiere ţara Nibelungilor, un ţinut considerat blestemat, unde nu pătrundeau razele soarelui, unde copacii creşteau strâmbi şi noduroşi iar oamenii erau posomorâţi şi plini de cruzime.

Într-o zi, pe când rătăcea el într-o pădure intuneacoasă, a auzit doi prinţi certându-se, după ce îşi omorâseră tatăl ca să-i ia comorile Nibelungilor.  Aceste comori fuseseră odinioară în stăpânirea unor duhuri şi asupra lor plana un cumplit blestem. Cine era în posesia lor, era sortit sa moară străpuns de fier şi în întreaga sa viaţă urma să aibă parte de vrajbă şi necazuri venind din partea rudelor cele mai apropiate. Cu toate acestea, mulţi erau cei care râvneau comoarile Nibelungilor.

Cei doi prinţi l-au rugat pe Sigfrid să împartă comoara şi i-au promis în schimb sabia Balmung, o sabie fermecată făurită de zei, care-l făcea de neînvins în luptă  pe posesorul ei. Nemulţumiţi de împărţeala dreaptă făcută de cavaler, pentru că fiecare voia mai mult de jumătate din comoară, cei doi prinţi au sărit sa-l omoare pe Sigfrid, dar acesta i-a răpus pe amândoi.

Când Sigfrid a luat sabia promisă, a fost atacat de doisprezece uriaşi şi o armată de oşteni, păzitorii comorii.  Deşi lupta a fost grea, Sigfrid a reuşit să-i dovedească pe toţi. La finalul luptei a fost prins de o mână nevăzută şi s-a luptat cu acest duşman nevăzut, care nu era altul decât piticul  Albrich, paznicul comorilor Nibelungilor. Piticul purta o glugă fermecată care îl făcea nevăzut şi de zece ori mai puternic. Când Sigfrid a reuşit să-i dea gluga jos, piticul nu a mai îndrăznit să-l înfrunte şi l-a rugat să-i cruţe viaţa. I-a spus că toate comorile ii revin lui, pentru că le-a câştigat prin luptă.

Dar comorile şi sabia Balmung erau păzite şi de un balaur care arunca flăcări pe gură. Sigfrid l-a învins şi pe acesta şi, la sfatul piticului, s-a scăldat în sângele  balaurului, pentru a căpăta forţă şi a nu putea fi străpuns de nici o armă. Dar, în timp ce se scălda, pe umărul lui s-a lipit o frunză şi acel loc a rămas singurul său  loc vulnerabil, prin care putea străpunge sabia.

Însoţit de piticul Albrich, Sigfrid a adus comoara Nibelungilor, împreună cu spada şi cu gluga fermecată în regatul său. Toţi locuitorii si cavalerii ţării Nibelungilor i-au jurat supunere. Pe drumul de întoarcere, Sigfrid a aflat de frumuseţea Crimhildei din cântecele compuse în cinstea ei. Oricât a încercat sa se gândească la altceva,  sufletul lui a început să fie mistuit de dor.

Aşa că s-a hotărât să plece în Worms însoţit de doisprezece vieji, pentru a-i sluji regelui Gunter, fratele Crimhildei, şi a cuceri inima fetei. Sigfrid a fost întâmpinat cu căldură de regele burgund, pentru că faima  şi vitejia lui era cunoscute pretutindeni. Singur Tronje Hagen, negurosul sfetnic şi unchi al regelui, l-a privit posomorât, presimţind necazurile ce vor urma.

În fiecare zi, Crimhilda îl urmărea pe Sigfrid de la fereastra odăii ei, din care ieşea foarte rar. Se îndrăgostise de  tânărul cavaler şi se gândea zi şi noapte  numai la el. Sigfrid a reuşit să o zărească şi el într-o zi, pentru prima oară, iar dragostea lui a devenit şi mai arzătoare, pentru că frumuseţea copilei era mai presus de orice imaginaţie. Când regatul burgunzilor a fost atacat de saxoni şi danezi, oastea lui Gunter a reuşit să-i învingă. Victoria s-a datorat în mare parte lui Sigfrid, căruia i s-a organizat o primire glorioasă în piaţa din Worms. Frumoasa Crimhilda l-a întâmpinat, sărutându-l pe învingător, după cum cerea datina burgundă. Sigfrid i-a jurat credinţă şi iubire Crimhildei, iar inimile lor s-au legat până la moarte acolo, în piaţa Wormsului.

Pe cât era de îndrăzneţ în luptă Sigfrid, pe atât de plin de sfială se purta în faţa Crimhildei, neîndrăznind sa o ceară de soţie fratelui ei. Dar ocazia s-a ivit într-o zi, când Gunter l-a rugat să-l însoţească în ţinutul îngheţat al Islandei peste care stăpânea frumoasa regină Brunhilda. Mulţi voinici îşi pierduseră capul din cauza ei, dar Gunter voia cu tot dinadinsul să o aducă în ţara lui şi să se căsătorească cu ea.  Brunhilda îi provoca la luptă pe toţi pretendenţii la mâna ei şi până acum nimeni nu reusisa să o învingă. Singura speranţa a lui Gunter rămânea neînvinsul Sigfrid, care i-a cerut în schimb mâna Crimhildei.

Gunter i-a promis că i-o va da pe Crimhilda de soţie şi cei doi au plecat spre insula Islandei însoţiţi de câţiva cavaleri, de negurosul Hagen şi de un bard şi cântăreţ vestit, pe nume Volker . Cântecele lui Volker l-au desfătat pe Wotan (corespondentul zeului Odin la scandinavi), care a aruncat spre ei o toporişcă de argint ce s-a preschimbat într-un pescăruş. Pescăruşul le-a arătat locul unde  să acosteze. Dar abia au pus piciorul pe uscat, că i-a înconjurat o mulţime de oşteni, în fruntea cărora se afla regina Brunhilda, înarmată, îmbrăcată în armură şi călărind un cal alb. De o mare frumuseţe, dar cu chipul aspru, Brunhilda semăna cu o walkirie. (În mitologia scandinavă, walkiriile erau zeiţe aflate în slujba zeului Odin; ele duceau în Walhala, sălaşul zeilor, sufletele eroilor ce mureau în luptă; aici, eroii se desfătau în lupte, jocuri şi vesele petreceri, slujiţi tot de walkirii.)

Brunhilda l-a privit pe Sigfrid şi l-a plăcut din prima clipă, dar şi-a păstrat tonul aspru când l-a întrebat cum de a cutezat să vină pe pământul Islandei. Sigfrid i-a răspuns nepăsător că el nu este decât un slujitor al lui Gunter, rege peste Burgundia. Nepăsarea din vorbele lui au înfuriat-o pe Brunhilda, care era neînduplecată cu cei care nu se lăsau fermecaţi de frumuseţea ei.

Brunhilda l-a provocat la luptă pe Gunter, care ar fi fost probabil doborât, dacă Sigfrid – purtând gluga care-l făcea nevăzut – nu i-ar fi sărit în ajutor. Brunhilda a trebuit să-şi ţină cuvântul şi să-i promită lui Gunter că se va căsători cu el. A organizat o serbare în cinstea oaspeţilor, uneltind să-i omoare.  Dar Hagen şi-a dat seama de planul ei, care ar fi reuşit, pentru că se aflau în inferioritate numerică. De aceea l-a trimis pe Sigfrid în ţara Nibelungilor pentru a auduce de acolo o mie de osteni care să-i apere. Brunhilda nu a mai avut ce face şi, după serbare, a trebuit să-l însoţească pe Gunter în ţara Burgundiei.

Ţinutul Wormsului a răsunat de veselie cu prilejul celor două nunţi, cea a lui Gunter cu Brumhilda şi cea a lui Sigfrid cu Crimhilda. Brunhilda nu înţelegea de ce i se face atâta onoare lui Sigfrid, dacă acesta nu este decât un cavaler aflat în slujba regelui. Sufletul ei rămânea de gheaţă şi în fiecare noapte, când Gunter venea în odaia ei, îl lega cu o centură de grindă, ca să nu se apropie de ea. I-a promis chiar că îl va umili în felul ăsta în faţa slujitorilor săi. Sigfrid, aflând păţania regelui, i-a făgăduit că-l va ajuta. S-a strecurat noaptea în odaia Brunhildei şi s-a luptat cu ea pe întuneric. Gata să-şi dea răsuflarea, Brunhilda l-a rugat să-i cruţe viaţa, promiţând că de acum încolo îi va fi soţie supusă celui pe care îl credea a fi Gunter, soţul ei. In timpul luptei, Sigfrid i-a luat cingatoarea aurită pe care apoi a arătat-o Crimhildei, povestindu-i toată intâmplarea.

Un timp, lucrurile au părut să între pe un făgaş normal la castelul din Worms…  doar încruntata Brunhilda nu se împăca cu gândul că Sigfrid e atât de fericit alături de Crimhilda, deşi ea şi l-ar fi dorit ca soţ în locul lui Gunter.

image source

Într-o zi, la curtea regelui au sosit soli din partea lui Sigmund şi Siglinda, care doreau să lase cârmuirea Niderlandei fiului lor, Sigfrid. Însoţit de frumoasa sa soţie, Crimhilda, Sigfrid s-a întors în ţara sa natală şi timp de zece ani a guvernat în pace. Când Crimhilda i-a dăruit un fiu, i-a pus numele Gunter, în cinstea cumnatului său. Brunhilda a născut şi ea un băiat şi , la rândul său, Gunter i-a dat numele de Sigfrid.

Brunhilda nu se împăca cu gândul că Sigfrid este tratat ca prieten şi rudă, şi nu ca un simplu vasal, iar mânia ei creştea în fiecare zi.  Într-o zi , la invitaţia lui Gunter, Sigfrid şi Crimhilda au pornit spre ţara Burgundiei. Au fost întâmpinaţi de rege şi curtea sa cu mare cinste şi s-a organizat un turnir în cinstea lor.  La turnir, Sigfrid i-a înfrânt pe toţi adversarii săi. Când Crimhilda a strigat că nu-i pe lume altul mai viteaz ca Sigfrid al ei, Brunhilda i-a răspuns că Sigfrid nu este decât un vasal şi că Gunter a fost cel care a învins-o în luptă. Atunci Crimhilda i-a arătat cingătoarea şi a dat în vileag toate întâmplările în care Sigfrid l-a ajutat pe Gunter. Vestea s-a răspândit în tot regatul. În zadar Crimhilda i-a propus împăcare Brunhildei. Aceasta nici nu voia să audă şi cerea răzbunare.

Negurosul Hagen, în înţelegere cu Brunhilda, a  pus la cale un plan prin care să-l ucidă pe Sigfrid. El credea că doar moartea eroului ar fi reuşit să spele ruşinea regelui Gunter. A reuşit să-l atragă de partea sa şi pe Gunter, care parcă uitase de ajutorul pe care i-l dăduse Sigfrid în trecut. Toata lumea de la curte se prefăcea ca a uitat incidentul si lucrurile pareau sa intre in normal. Brunhilda a imbrăţişat-o pe Crimhilda spunând că pacea e mai bună decât cearta.

Într-o zi, câţiva fugari tocmiţi de Gunter şi de Hagen au sosit în grabă la curte ca să anunţe că saxonii şi danezii plănuiesc să atace din nou Wormsul. Fără a bănui înşelăciunea, Sigfried s-a angajat să apere regatul Burgundiei şi s-a pregătit de luptă. Hagen a dat fuga la Crimhilda şi i-a spus că are nişte presimţiri rele, că Sigfried va fi ucis. De aceea, o roagă să coase cu aţă roşie pe veşmântul lui Siegfried ca să-i arate locul de pe corpul lui care poate fi străpuns de sabie (acest loc nu era cunoscut decât de Crimhilda). Hagen s-a jurat că îl va apăra chiar el pe Siegfried, dar în realitate el a fost cel care şi-a asumat rolul de a-l ucide, atunci când Gunter a început să fie cuprins de remuşcări.

Siegfried a plecat la luptă liniştit, crezând că taina sa nu era cunoscută decât de Crimhilda, soţia sa. Pe drum şi-a arătat priceperea de vânător ucigând mai multe sălbăticiuni, printre care şi un urs uriaş. În timp ce se ospătau ei cu carnea de vânat, lui Sigfrid i s- afacut sete. Hagen a spus că merge cu el să-i arate un izvor. În timp ce Sigfrid s-a aplecat să bea, Hagen l-a străpuns mişeleşte cu lancea în umăr, atingându-i inima. Când Gunter a venit lângă el să vadă dacă a murit, Sigfrid i-a spus că nici o crimă n-a fost mai mişelească decât asta şi i-a cerut să aibă grijă de soţia sa, Crimhilda. S-a zvonit că viteazul Sigfrid a fost ucis de un tâlhar şi trupul său a fost aşezat pe scut şi adus în faţa uşii Crimhildei. Vinovaţii de moartea lui Sigfrid n-au avut curajul să o anunţe pe Crimhilda de moartea viteazului.

Când Crimhilda şi-a văzut soţul ucis şi a văzut sabia Balmung la brâul lui Hagen şi-a dat seama cine e vinovat. Şi a jurat să răzbune moartea iubitului ei Sigfrid. Cavalerii din ţara Nibelungilor, care-i juraseră supunere lui Sigfrid, i-au făurit o raclă de aur împodobită cu pietre nestemate, în care i-au aşezat trupul.  După datina străbună, fiecare cavaler urma să aducă un ultim omagiu eroului. Când Hagen a păşit trufaş spre sicriu, sabia fermecată a scos un vaiet şi rana lui Sigfrid s-a deschis din nou, murdărind cu sânge mâinile lui Hagen. Crimhilda şi-a dat seama încă o dată că bănuielile ei erau întemeiate şi a rămas în ţinutul Worms ca să pună la cale planul de răzbunare. Dar şi-a ales altă locuinţă, refuzând să trăiască sub acelaşi acoperiş cu ucigaşii soţului ei. Degeaba au chemat-o socrii ei în ţinutul Niderlandei unde o aştepta copilul ei. Degeaba i-au cerut cavalerii ţării Nibelungilor să le dea voie să-i ucidă pe făptaşi. Inima Crimhildei părea de gheaţă.

Hagen şi Gunter, văzând-o pe Crimhilda fără de apărare, au determinat-o să aducă comoara Nibelungilor în ţinutul Worms, cu gândul de a pune mâna pe ea. Când Crimhilda a primit comoara, ea a început să împartă din ea tuturor celor care-i treceau pragul. De teamă că Crimhilda îşi va face prieteni care s-o ajute în planurile de răzbunare, Hagen şi Gunter au pus la cale un plan prin care să-i ia toate bogăţiile. Gunter s-a prefăcut că pleacă într-o călătorie, iar când s-a întors a aflat de la Crimhilda că Hagen îi furase comoara. A promis de ochii lumii că îl va pedepsi pe vinovat, dar tot amâna sentinţa, pe motiv că doar Hagen ştia unde îngropase comoara, dar acesta nu voia să facă dezvăluiri. Şi aşa, au trecut câţiva ani… Crimhilda şi-a dat seama de înşelăciune, şi tot aştepta să vină ceasul răzbunării…

În vremea aceea, domnea peste huni vestitul rege Atila, un războinic nemilos, dar care iubea cântecul… Povestea lui Sigfrid şi a Crimhildei a ajuns şi la urechile lui, purtată de strunele cântăreţilor… Aceştia mai spuneau că nu e femeie pe lume atât de credincioasă soţului ei, cum era Crimhilda…

De la un timp, crudul Atila a început să-şi dorească din ce in ce mai mult să o ia de soţie pe frumoasa Crimhilda, aşa că a trimis solie la curtea regelui Gunter. Regele burgunzilor spera să o vadă pe sora sa plecată ca să-i rămână comoara Nibelungilor. Dar Hagen l-a povăţuit să nu o lase pe Crimhilda să plece în ţara hunilor, pentru că Atila era un războinic de temut şi Crimhilda ar fi putut să-l întoarcă împotriva lor…

Deşi la început Crimhilda nu voia să plece, în mintea sa a înflorit gândul că această căsătorie o va ajuta să-şi pună în aplicare planurile de răzbunare…  Inainte de a pleca spre ţara hunilor, a jurat cu lacrimi în ochi la mormântul lui Sigfrid că-i va răzbuna moartea…

Frumoasa Crimhilda a topit inima fiorosului Atila, mai ales după ce i-a dăruit şi un băiat, pe nume Ortlib. Dar ea suferea în tăcere alături de acest soţ bătrân şi slut, atât de diferit de frumosul şi viteazul Sigfrid. Văzând-o mereu mâhnită, Atila a întrebat-o ce să facă pentru a o înveseli. Crimhilda a spus că îi este dor de ţara sa natală, aşa că Atila i-a invitat pe Gunter şi pe toţi oamenii de la curte în ţinutul hunilor… Gunter spera că vizita in tara hunilor va fi o ocazie pentru a potoli duşmănia dintre el şi sora lui…  Degeaba Brunhilda şi Hagen i-au spus că Crimhilda nu va pierde ocazia de a se răzbuna, Gunter şi fraţii săi nu au vrut să-i creadă. Au acceptat totuşi să plece însoţiţi de cavalerii de la curte şi aceştia să poarte arme pe sub hainele lor, pentru a-l putea proteja pe rege.

Când au făcut popas pe malul Dunării, Hagen a părăsit tabăra abătut…  A zărit nişte copile care făceau baie, care nu erau altele decât zânele Dunării. Le-a luat penele lăsate pe mal şi le-a spus că nu le va da înapoi dacă nu-i vor spune dacă această călătorie e cu primejdii sau nu.  Zânele i-au zis să nu aibă nici o grijă, dar după ce şi-au recăpătat penele, transformându-se în lebede, regina lor l-a avertizat să se întoarcă din drum, dacă vor să scape cu viaţă…

Dar această hotărâre nu depindea de Hagen şi regele Gunter nici nu voia să audă de întoarcere acasă.  Aşa că Hagen a ademenit un plutaş ca să-i ia pluta pentru a trece Dunărea impreună cu toţi cavalerii. Dar, după ce au ajuns pe partea cealaltă, a distrus pluta, astfel ca nici un cavaler să nu se gândească să-l părăsească pe rege şi să lupte pentru el până la ultima suflare. Gunter a râs de presimţirile lui negre…

Pe drum, burgunzii au trecut prin ţinuturile lui Rudiger, vasalul lui Atila. Aici, Giselher, fratele mai mic al lui Gunter a cerut-o de soţie pe fiica acestuia, Giselher. După ce s-a înfăptuit logodna, burgunzii şi-au continuat călătoria…

Ajunşi la cetatea regelui Atila, Crimhilda i-a întâmpinat pe toţi, dar nu le-a adresat  nici un cuvânt lui Gunter şi lui Hagen. Când Hagen s-a arătat nemulţumit de primirea făcută, Crimhilda i-a numit tâlhari de rând, pentru că i-au furat aurul. Hagen i-a spus că, dacă va încerca să-i omoare, comoara Nibelungilor se va pierde pentru totdeauna în apele Rinului, acolo unde era ascunsă.

Atila, neştiind ce se petrece, se purta plin de prietenie cu oaspeţii săi, organizând serbări în cinstea lor… El nu ştia că un sol fusese trimis de Crimhilda pentru a vorbi cu cavalerii şi a le cere să-l predea pe Hagen. Dar cavalerii au spus că decizia îi aparţine doar lui Gunter şi că ei nu ştiu dacă Hagen este cu adevărat vinovat de uciderea lui Sigfrid. Atunci Crimhilda a decis să-i ucidă pe toţi. La ospăţul care a urmat, burgunzii au apărut înarmaţi până în dinţi. Li s-au pus bucate îmbelşugate în faţă şi Atila le-a prezentat pe fiul sau şi al Crimhildei, Ortlib, în vârstă de numai doi anişori.

În acel moment, în sală a venit un burgund care a anunţat ca toţi cavalerii fuseseră otrăviţi cu vinul trimis de Crimhilda, iar cei rămaşi au fost măcelăriţi de huni. În acel moment, Hagen l-a ucis pe copilul lui Atila şi s-a încins o luptă pe viaţă şi pe moarte între huni şi burgunzi.  Toţi hunii din sală au fost ucişi iar Gunter le-a spus lui Atila şi surorii sale să iasă din sală.

Afară, Crimhilda le-a arătat hunilor copilul ucis şi le-a spus că ucigaşul este acelaşi care l-a omorât pe Sigfrid. Ea le-a cerut burgunzilor care se baricadaseră în sala ospăţului să-i predea capul lui Hagen. Dar burgunzii au luptat până ce în viaţă au mai rămas doar Gunter şi Hagen. Aceştia au acceptat să se predea, cu condiţia să nu fie ucişi cu mâinile legate, semn de mare dezonoare. Hunii i-au jurat că îşi vor respecta făgăduiala şi i-au închis în temniţă. Crimhilda s-a dus de îndată la ei şi, sub ameninţarea sabiei Balmung, le-a cerut să-i spună unde au ascuns comoara Nibelungilor. Dar nici unul nu a vrut să dezvăluie locul comorii şi au fost ucişi de neînduplecata Crimhilda.  Ea a părăsit temniţa cu privirea rătăcită, vorbind în neştire cu iubitul ei Sigfrid, pe care în sfârşit reuşise să-l răzbune…

Însuşi Atila cel nemilos a fost îngrozit de atâta vărsare de sânge. Hildebrand, unul din vasalii hunilor, a ucis-o pe Crimhilda cu aceeaşi sabie Balmung, pentru că ea nu a respectat jurământul şi i-a ucis pe fratele şi pe unchiul său legaţi. După legea cavalerească, această faptă era considerată o mişelie şi se cerea ca Crimhilda să fie pedepsită.

Povestea tristă  a iubirii dintre Sigfrid şi Crimhilda avea să fie făcută cunoscută  lumii întregi de cântăreţii (numiţi minnesangeri, menestreli sau trubaduri) care îşi reprezentau operele la curtea regilor, în castelele nobilor sau în pieţele publice.

Legenda împleteşte fapte istorice reale cu elemente de mitologie. Astfel, negurosul Hagen se pare că îl întruchipează pe întunecatul zeu Loki din legendele scandinave. El l- a doborât prin viclenie pe Balder, zeul luminii, personificat în legenda Nibelungilor de viteazul Sigfrid, cel cu părul bălai.

Ţara Nibelungilor e situată probabil în Norvegia, într-o regiune sălbatică şi cu climă aspră, pe care imaginaţia vechilor scandinavi a populat-o cu monştri, balauri, pitici, oameni ciudaţi, păduri întunecate şi comori fără seamăn.

Blestemul comorii Nibelungilor sugerează faptul că dorinţa de a poseda avuţii şi iubirea nu fac niciodată casă bună. Legenda a constituit sursă de inspiraţie pentru Richard Wagner, creatorul tetralogiei “Inelul Nibelungilor”.  Opera lui Wagner poartă acelaşi mesaj, înfierând domnia aurului în lume şi pe cei care săvârşesc nelegiuiri pentru a intra în posesia unor averi nemăsurate.

(variantă preluată din lucrarea „Din marile legende ale lumii” de Alexandru Mitru)

Cupluri celebre de indragostiti

de dedragoste
Categorie: Cupluri celebre de indragostiti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

 

Daca, atunci cand postati un comentariu, apare mesajul de eroare: "Could not read CAPTCH token file", intorceti-va cu sageata inapoi, salvati comentariul, dati un refresh la pagina si incercati din nou.