DEFINITIA PASULUI ABSENT Doar un pas ne desparte. Nu ştiu dacă pasul absent e al meu sau al tău. Tu stai pe un mal al lui eu pe altul şi între noi curge noaptea. Ca să ajungem atât de aproape ca să rămânem atât de departe doar un pas ne desparte şi între noi curge noaptea continuu prin pasul absent.
DEFINITIA DESPARTIRILOR Nu stiam ca floarea amara a singuratatii are daca o atingi pe obraz sunetul unor pasi care pleaca.
DEFINITIA LINIILOR PARALELE Tu mergi langa intrebarile mele, eu merg langa linistea ta. Tu mergi langa zorii dragostei mele, eu merg langa amurgul parului tau.
DEFINITIA UNUI STRIGAT Ti-as spune ceva, despre noi, despre zapada de-afara, despre dragostea mea. Ti-as spune ceva, orice, numai sa nu creasca iarba tacerii intre noi. Ti-as spune ceva, ce-ai stiut, sau ce stiu, dar a-nceput sa creasca iarba tacerii intre noi si s-au ratacit sunetele din cuvantul tarziu