Cu sprinten mers şi zvelte picioare statuare. Eu mă-mbătam privind-o şi beam ca pe-un venin, Din ochiul ei, cer vînăt de uragane plin, Plăcerea ce ucide şi vraja care doare.
Căci ea mă înţelege şi străveziu: în fine Mi-e sufletul enigmă de ea doar dezlegată Şi fruntea mea înaltă şi-adesea brobonată Doar ea mi-o răcoreşte, cînd plînge lîngă mine.
În calde seri de toamnă cînd sorb cu adîncire Mireasma care molcom din sînul tău adie, Un ţărm al fericirii în mintea mea învie Orbit de-o monotonă, fierbinte strălucire