− Îţi aminteşti extazul nostru vechi ?
− Ce tot îmi torci trecutul în urechi !

Cu sprinten mers şi zvelte picioare statuare.
Eu mă-mbătam privind-o şi beam ca pe-un venin,
Din ochiul ei, cer vînăt de uragane plin,
Plăcerea ce ucide şi vraja care doare.

Ştiu, tainic, un iatac în care,
Gătită şi fermecătoare,
E-o fată-n veşnică-aşteptare.

Ea-şi piaptănă părul şi cîntă
Un cîntec de vrajă al ei;
Te farmecă şi te-nspăimîntă
Cîntarea frumoasei femei!

Ah ! flăcările nu-ţi opri;
În inimă să-mi laşi căldură,
O, voluptate! o, tortură !
Diva ! supplicem exaudi !

Căci ea mă înţelege şi străveziu: în fine
Mi-e sufletul enigmă de ea doar dezlegată
Şi fruntea mea înaltă şi-adesea brobonată
Doar ea mi-o răcoreşte, cînd plînge lîngă mine.

În calde seri de toamnă cînd sorb cu adîncire
Mireasma care molcom din sînul tău adie,
Un ţărm al fericirii în mintea mea învie
Orbit de-o monotonă, fierbinte strălucire