În miezul nopţii fără glas, 
În negru ceas, în tainic ceas,
Oricît ai bate, nu te las 
Şi nu-ţi deschid, iubite!

Vălul des mi-ascundea disperarea,
Fata palidă, ochii fierbinti ...
Cu tristetea-mi imensă ca marea
Am sfârsit prin a-l scoate din minti.

Neînţeleasă bucurie
Ce mi-o dăruie clipita.
Aş da nopţi de-astea - o mie,
Pentru-o noapte cu iubita.

Dar ele n-au puterea ce-o are doar veninul
Din ochii tăi, din ochii verzi,
Lac unde-n tremur chipu-mi stînd răsturnat, îl pierzi...
Cînd visul meu, seninul,
Amar şi-adapă turma în apele lor verzi.

Îţi cer acuma mila ta, tu, singura-mi iubire,
Din hăurile-n care greu inima mea geme.
E-o lume plumburie şi fără strălucire
În care noaptea-i plină de spaime şi blesteme;

Au nu pricepi, iubita mea,
A inimilor rugă,
Că dragostea zadarnic vrea
De dragoste să fugă?

Vino la mine
Chip îngeresc!
O, cum mă iubeşti!
Cum te iubesc!

E de-ajuns să te privesc tăcut,
Să-ţi văd ochii plini de tot înaltul,
Ca uitînd întregul tău trecut,
Tu să nu mai poţi pleca la altul.

Am plîns prin somn. Visasem
Din viaţa-mi că dispari,
Şi m-am trezit în noapte,
Şi-am plîns cu lacrimi mari.

Pentru ce te zbuciumi şi amar zîmbeşti?
Dragă-mi este alta, tu deloc nu-mi eşti.