Poezii de dragoste din literatura universală

Omar Khayam - "Trăieşte-ţi clipa! Căci clipa-i viaţa ta!"

Viaţa se grăbeşte, rapidă caravană. 
Opreşte-te şi-ncearcă să-ţi faci intensă clipa. 
Nu mă-ntrista şi astăzi, făptură diafană, 
Mai toarnă-mi vin! Amurgul m-atinge cu aripa…

Bea vin! în el găsi-vei Viaţa-fără-moarte.
Pierduta tinereţe din nou ţi-o va reda, 
Divinul timp al rozei şi-al inimii curate! 
Trăieşte-ţi clipa dată! Căci clipa-i viaţa ta!

Grăbite ca şi apa şi repezi ca un vânt 
Ce-aleargă prin pustiuri, fug zilele-mi puţine. 
Şi totuşi douâ zile indiferente-mi sunt: 
Ziua de ieri şi ziua care-o să vină mâine.

Nu depăşi prezentul cu gândul! Ştii tu oare 
Măcar dacâ-ai să termini cuvântul început? 
Mâini poate deja fi-vom asemeni celor care 
De şaptezeci de veacuri în neant au dispărut.

În parfumatul prier, când - beată de iubire -
Tu îmi întinzi paharul, eu uit ziua de mâine. 
De m-aş gândi atuncea la rai şi mântuire, 
N-aş preţui, iubito, mai mult decât un câine.

Se-ntoarce anotimpul suav al tinereţii. 
Mi-e dor de vinu-acesta în care înfloresc 
Surâsurile toate. Chiar aspru-l preţuiesc. 
Nu mă certaţi. E aspru, căci, are gustul vieţii.

Nu caut nici minciună nici adevăr viclean. 
Dar veşnic s-în cătarea de vin trandafiriu. 
Mi-e părul alb, prieteni. Am şaptezeci de ani. 
Vreau să mă bucur astăzi. Mâini - poate-i prea târziu.

Culege din viaţă tot ce-i surâs şi floare. 
Serbează orice clipă! la cupa cea mai mare! 
Alah nu ţine seama de vicii sau virtuţi. 
Nu numără mătănii, nici ochii ce-i săruti.

Priveşte-n jur: durerea cu mii şi mii de feţe. 
Cei dragi sunt morţi. Eşti singur cu palida tristeţe. 
Ridică însă fruntea! Culege tot ce-atingi! 
Trecutul e-un cadavru. Nu este timp să-l plângi.

Cât de sărac e-acela ce nu poate să spună: 
"Sunt beat mereu de vinul cel tare al iubirii!" 
Cum poate el să simtă în zori uimirea firii 
Şi noaptea vraja sfântă a clarului de lună?

Nimic nu mai m-atrage. Dă-mi vin! la astă seară
Cea mai frumoasă roză din lume-i gura ta. 
Dă-mi vin! Să strălucească aprins la fel ca ea! 
Căinţa mea să fie ca bucla ta, uşoară...

Noi nu vom şti vreodată ce ne aşteaptă mâne. 
Tu bucură-te astăzi! Atâta îţi rămâne. 
la cupa şi te-aşează sub luna de cleştar, 
Căci mâine poate luna te va căta-n zadar.

Ce ruşinos e timpul celui gândind amar 
Că-n lume afli zilnic în loc de îngeri, râme. 
Ci tu în cânt de harfă bea vin dintr-un cleştar, 
Căci poate mâini cleştarul o piatră-o să-l sfărâme.

Fă-ţi rost de vin şi-o fată cu chip de heruvim,
- dacă heruvi există. De Rai grijă să n-ai, 
căci în afara dragei şi-a cupei - ce alt Rai 
mai dulce-i, - dacă este ceva ce Rai numim.

Pe drumul spre iubire cădea-vom în curând. 
Nepăsător destinul ne va călca-n picioare. 
Ridică-te copilă - o, cupă vrăjitoare! 
Dă-mi buzele aprinse cât încă nu-s pământ!

Nădejdi nesăbuite mi-au risipit, iubito, 
În vânt mulţi ani din viaţă. Dar timpul ce-mi rămâne 
Din plin de-acum trăi-l-voi. Vreau prin intensul mâne 
S-ajung din urmă viaţa pe care n-am trăit-o.

Vreau doar o cupă plină, o pâine de jumate 
Şi-o carte de poeme. Şi dacă sunt cu tine, 
Chiar stând într-o ruină, - mai fericit ca mine 
Nici un sultan nu este cu-o sută de palate.

În zori într-o tavernă s-a auzit un glas: 
"O, voi nebuni de viaţă! Voi, tineri veseli! Vinul 
Turnaţi-l iar în cupe, 'nainte ca destinul 
Cu lacrime să umple paharu-acestui ceas!"

Nu mai cârti, nu geme - durerea mea! Tăcere! 
Îţi voi găsi balsamul ce vindecă şi minte! 
Vreau să-mi revăd iubita, cât inima o cere. 
Vreau să trăiesc! Căci morţii nu-şi mai aduc aminte.

Nu-ţi răsădi în suflet copacul întristării, 
Ci răsfoieşte zilnic a desfătării carte. 
Bea vin şi poartă-ţi paşii pe căile-ncântării, 
Căci măsurat ţi-e drumul de la surâs la moarte.

Sfârşit e Ramazanul! O, inimi vestejite! 
Se-ntoarce bucuria! Vor vinde iar surâsuri 
Cei care poartă vinul - neguţători de visuri. 
Redaţi-mă vieţii, chemări ale iubitei!

În loc s-o faci să cânte cu fiece zvâcnire, 
Tu inima ţi-ai pus-o în lanţuri de mâhnire... 
lar mintea ta şi chipul ţi le-ai îndoliat. 
- Mă tot uimesc într-una: "Ce ignorant ciudat!"

Priveşte! Trandafirul se leagănă în vânt. 
Ce pătimaş îi cântă de sus privighetoarea! 
Bea! Ca să uiţi că vântul va scutura azi floarea 
Şi va lua cu dânsul fermecătorul cânt...

Ce-i înţelept? Să-ţi bucuri cămările fiinţei 
Având în mână o cupă. Ce-a fost şi ce-i de faţă 
Să nu te mai frământe. Fă-ţi dintr-o clipă-o viaţă 
Şi sufletul sloboade-l din temniţele minţii.

Nimic n-au să te-nveţe savanţii. Dar alintul 
Suav al unor gene o să te instruiască 
Ce este fericirea. Preschimbă-n vin argintul, 
Căci ţărna e grăbită ca sâ te găzduiascâ.

S-au desfăcut în juru-mi, aprinşi iar trandafirii. 
Desfă-ţi şi tu simţirea în bucuria firii. 
C-un înger blond alături, ia cupa şi-o deşartă, 
Căci îngerul cel negru al morţii-aşteaptă-n poartă.

Poezii de dragoste din literatura universală