Iubire si spiritualitate Omar Khayam - Incertitudinile credinţei Cât timp voi încerca să umplu cu pietre marea nesfârşită? Dispreţuiesc şi libertinii, dar şi credinţa ipocrită. Voi merge-n Rai sau în Gheenă? Dar mai întâi e-adevărat C-aceste stranii ţări există? Care din voi le-a vizitat?
La orice pas, Părinte, ai pus câte-o capcană. De-aş vrea ca să mă apăr, orice-ncercare-i vană. Şi tu m-acuzi acuma zicând că-s vinovat. Când Tu le faci pe toate, ce faci Tu e păcat?
Atât de larg eşti, Doamne, că nu-i nenorocire Să n-o împărtăşească şi ultimul atom. Dar ia aminte bine: de-ai fi şi Tu tot om, N-ai da nici o smochină pe-aşa o fericire.
Mulţi cată-nţelepciunea în temple şi în Carte. Pe alţii-i chinuieşte incertitudinea. Dar unul stând ia pândă deodată va striga: "Besmetici, adevărul nu e de nici o parte!"
"Ce mare este Domnul!" repetă muedinul. Adânca desnădejde din glasul lui mă doare. A cincea oară-i astăzi. Spuneţi-mi, de ce oare Alah de sus ne-ascultă indiferent suspinul?"
Tu, cel ce arzi şi încă mai arzi, şi-ai merita Să arzi în focul veşnic, de ce te rogi la zei? Ce punte-ascunsă-aflat-ai ducând până la ei? Prin ce putere rară îi vei îndupleca?
Trăit-am ani o sută sub dulcea-Ţi bunătate Şi-aş mai trăi o sută făcând numai păcate. Ca să măsor la urmă, din două ce-i mai mare: Mânia Ta cumplită sau blânda-Ţi îndurare.
Ne-ai pus în suflet patimi adânci cât o vecie, Şi-ai poruncit de-asemeni ca omul să se-abţie. Nedumeriţi ne zbatem între porunci inverse. Cum poţi să-nclini o cupă, iar ea să nu se verse?
Ai plămădit în mine un amalgam ciudat. Mii de-ntâmplări bizare în.sufletu-mi se-aţin. Când astfel e tiparul ce mi l-ai imprimat, Mai bun decât atâta, cum pot eu să devin?
De inima-mi captivă, îndură-te, Părinte, Şi de-al meu suflet, cupă a lacrimii eterne. Îmi iartă paşii slobozi ce duc către taverne. Şi, iartă-mi Doamne, mâna când cupa o cuprinde!
Mi-ai spart ulciorul, Doamne, şi vinul cel curat În iarbă sângereazâ. Ce-mi mai rămâne-n loc? Tu mi-ai închis şi drumul spre ultimul noroc. Ucide-mă, dar află: Tu eşti acum cel beat.
Tu sau Te-ascunzi de lume, sau Te arăţi în toate Şi te amuză - aceste efecte minunate De a juca în lucruri. Căci Tu eşti şi actor În propria Ta piesă - şi eşti şi spectator.
În temple şi biserici, moschei şi mănăstiri Se-ascund cei ce au teamă de-a iadului urgie. Dar cel care cunoaşte divina măreţie Nu-şi răsădeşte-n suflet nici rugi nici tânguiri.
Beau vin şi mi se spune de unul şi de altul: "Să nu mai bei, căci vinul duşman este de moarte Al lui Alah". Atuncea - zic eu - pentru Prea-Naltul Voi bea păgânul sânge. E-un act de pietate.
Te chinuieşte gândul că faci mereu păcate. Din orice bucurie o vină ţi-ai făcut. E fără rost tristeţea, Khayyām, căci dupâ moarte Veni-va sau iertarea sau neantul absolut.
Întorsu-ne-am prieteni la vechiu-ne desfrâu. Am renunţat la ceruri, la rugi şi cele sfinte. Oriunde este-o cupă, Tu ai să vezi Părinte, Cum curge-n gâturi vinul ca apa dintr-un râu.
Hai, s-aruncăm ţărână pe faţa cerului, Ca să nu-mi vadă cupa, nici sânii tăi de nufăr. Cui ruga ta s-o dărui, şi renunţarea cui, Când ceru-i surd şi poate în el şi zeii sufăr?
De la-nceput voit-am să mă cunosc pe mine, Şi-apoi de mine însumi„ de ce m-ai despărţit? Şi dacă-n ziua-ntâia m-ai vrut mereu cu Tine, De ce apoi, bezmetic, în lume m-ai zvîrlit?
Nu-i nici un om pe care absenţa Ta nu-l doare, Pe toţi iluminatii i-ncântă-a Ta splendoare. Deşi spre om privirea-Ţi nu vrea să se încline, Nu-i nimeni să nu fie preocupat de Tine.
În ziua când tot cerul s-o prăbuşi, - când ceaţa O să orbească aştrii şi s-or întuneca, Te voi opri pe cale şi te voi întreba: "Când singur tu mi-ai dat-o, acum de ce-mi iei viaţa?"
O gură parfumată arginţii mi i-a stors Şi-ncrederea-Ţi în mine a năruit-o vinul. Urmează Raiul? ladul? Mi-aştept senin destinul. Căci ladul - cine-l ştie? Din cer, cine s-a-ntors?
Dervişule, aruncă acest văl înflorat Şi-mbracă-al sărăciei vestmânt neîntinat. N-ai să mai vezi pe nimeni grăbit să ţi se-nchine, Dar ai s-auzi cum cântă tot cerul pentru tine.
Ascultă marea taină: când prima dimineaţă llumina cuprinsul, Adam era deja Făptura cea mai tristă, şi-ndurerat chema Să se întoarcă noaptea, să vină iarăşi ceaţa.
O sută de religii nu fac cât vinul sacru, O-nghiţitură face cât şaptezeci de rugi. Afar' de vin, nu este un singur lucru acru În stare să plătească un cer de îngeri dulci.
Spuneţi-mi ce-i mai bine? Să mergi într-o tavernă, Sau să te tângui zilnic cu sufletul pustiu, Îngenunchind în templu? Dar eu nu vreau să ştiu De-Alah şi altă viaţă, căci stingerea-i eternă.
Sărmane om, nimica tu n-ai să ştii vreodată. Nimic din ce-nconjoară această oră tristă. Încearcă să-ţi faci Raiul, promis de zei odată, Aici, căci altul poate dincolo nu există.
De ce incertul mâine te tulbură mereu? Căci nu-ţi stă în putere să-i schimbi de astăzi faţa. Trăieşte-adânc prezentul! lar mâini? Nici Dumnezeu Nu ar putea să spună ce taină-ascunde ceaţa.
Dincolo de pământ şi infinit, Cătam să aflu cerul unde vine. Şi-un glas solemn atunci s-a auzit: "Şi cerul şi infernul sunt în tine."
Iubire si spiritualitate
|