Iubire si spiritualitate

Omar Khayam - Incertitudinile credinţei 

Cât timp voi încerca să umplu cu pietre marea nesfârşită?
Dispreţuiesc şi libertinii, dar şi credinţa ipocrită.
Voi merge-n Rai sau în Gheenă? Dar mai întâi e-adevărat
C-aceste stranii ţări există? Care din voi le-a vizitat?

La orice pas, Părinte, ai pus câte-o capcană. 
De-aş vrea ca să mă apăr, orice-ncercare-i vană. 
Şi tu m-acuzi acuma zicând că-s vinovat. 
Când Tu le faci pe toate, ce faci Tu e păcat?

Atât de larg eşti, Doamne, că nu-i nenorocire 
Să n-o împărtăşească şi ultimul atom. 
Dar ia aminte bine: de-ai fi şi Tu tot om, 
N-ai da nici o smochină pe-aşa o fericire.

Mulţi cată-nţelepciunea în temple şi în Carte. 
Pe alţii-i chinuieşte incertitudinea. 
Dar unul stând ia pândă deodată va striga: 
"Besmetici, adevărul nu e de nici o parte!"

"Ce mare este Domnul!" repetă muedinul. 
Adânca desnădejde din glasul lui mă doare. 
A cincea oară-i astăzi. Spuneţi-mi, de ce oare 
Alah de sus ne-ascultă indiferent suspinul?"

Tu, cel ce arzi şi încă mai arzi, şi-ai merita 
Să arzi în focul veşnic, de ce te rogi la zei? 
Ce punte-ascunsă-aflat-ai ducând până la ei? 
Prin ce putere rară îi vei îndupleca?

Trăit-am ani o sută sub dulcea-Ţi bunătate 
Şi-aş mai trăi o sută făcând numai păcate. 
Ca să măsor la urmă, din două ce-i mai mare: 
Mânia Ta cumplită sau blânda-Ţi îndurare.

Ne-ai pus în suflet patimi adânci cât o vecie, 
Şi-ai poruncit de-asemeni ca omul să se-abţie. 
Nedumeriţi ne zbatem între porunci inverse. 
Cum poţi să-nclini o cupă, iar ea să nu se verse?

Ai plămădit în mine un amalgam ciudat. 
Mii de-ntâmplări bizare în.sufletu-mi se-aţin. 
Când astfel e tiparul ce mi l-ai imprimat, 
Mai bun decât atâta, cum pot eu să devin?

De inima-mi captivă, îndură-te, Părinte,
Şi de-al meu suflet, cupă a lacrimii eterne.
Îmi iartă paşii slobozi ce duc către taverne.
Şi, iartă-mi Doamne, mâna când cupa o cuprinde!

Mi-ai spart ulciorul, Doamne, şi vinul cel curat 
În iarbă sângereazâ. Ce-mi mai rămâne-n loc? 
Tu mi-ai închis şi drumul spre ultimul noroc. 
Ucide-mă, dar află: Tu eşti acum cel beat.

Tu sau Te-ascunzi de lume, sau Te arăţi în toate 
Şi te amuză - aceste efecte minunate 
De a juca în lucruri. Căci Tu eşti şi actor 
În propria Ta piesă - şi eşti şi spectator.

În temple şi biserici, moschei şi mănăstiri 
Se-ascund cei ce au teamă de-a iadului urgie. 
Dar cel care cunoaşte divina măreţie 
Nu-şi răsădeşte-n suflet nici rugi nici tânguiri.

Beau vin şi mi se spune de unul şi de altul: 
"Să nu mai bei, căci vinul duşman este de moarte 
Al lui Alah". Atuncea - zic eu - pentru Prea-Naltul 
Voi bea păgânul sânge. E-un act de pietate.

Te chinuieşte gândul că faci mereu păcate. 
Din orice bucurie o vină ţi-ai făcut. 
E fără rost tristeţea, Khayyām, căci dupâ moarte 
Veni-va sau iertarea sau neantul absolut.

Întorsu-ne-am prieteni la vechiu-ne desfrâu.
Am renunţat la ceruri, la rugi şi cele sfinte. 
Oriunde este-o cupă, Tu ai să vezi Părinte, 
Cum curge-n gâturi vinul ca apa dintr-un râu.

Hai, s-aruncăm ţărână pe faţa cerului, 
Ca să nu-mi vadă cupa, nici sânii tăi de nufăr. 
Cui ruga ta s-o dărui, şi renunţarea cui, 
Când ceru-i surd şi poate în el şi zeii sufăr?

De la-nceput voit-am să mă cunosc pe mine, 
Şi-apoi de mine însumi„ de ce m-ai despărţit? 
Şi dacă-n ziua-ntâia m-ai vrut mereu cu Tine, 
De ce apoi, bezmetic, în lume m-ai zvîrlit?

Nu-i nici un om pe care absenţa Ta nu-l doare, 
Pe toţi iluminatii i-ncântă-a Ta splendoare. 
Deşi spre om privirea-Ţi nu vrea să se încline, 
Nu-i nimeni să nu fie preocupat de Tine.

În ziua când tot cerul s-o prăbuşi, - când ceaţa
O să orbească aştrii şi s-or întuneca, 
Te voi opri pe cale şi te voi întreba:
"Când singur tu mi-ai dat-o, acum de ce-mi iei viaţa?"

O gură parfumată arginţii mi i-a stors 
Şi-ncrederea-Ţi în mine a năruit-o vinul. 
Urmează Raiul? ladul? Mi-aştept senin destinul. 
Căci ladul - cine-l ştie? Din cer, cine s-a-ntors?

Dervişule, aruncă acest văl înflorat 
Şi-mbracă-al sărăciei vestmânt neîntinat. 
N-ai să mai vezi pe nimeni grăbit să ţi se-nchine, 
Dar ai s-auzi cum cântă tot cerul pentru tine.

Ascultă marea taină: când prima dimineaţă
llumina cuprinsul, Adam era deja 
Făptura cea mai tristă, şi-ndurerat chema 
Să se întoarcă noaptea, să vină iarăşi ceaţa.

O sută de religii nu fac cât vinul sacru, 
O-nghiţitură face cât şaptezeci de rugi. 
Afar' de vin, nu este un singur lucru acru 
În stare să plătească un cer de îngeri dulci.

Spuneţi-mi ce-i mai bine? Să mergi într-o tavernă, 
Sau să te tângui zilnic cu sufletul pustiu, 
Îngenunchind în templu? Dar eu nu vreau să ştiu 
De-Alah şi altă viaţă, căci stingerea-i eternă.

Sărmane om, nimica tu n-ai să ştii vreodată. 
Nimic din ce-nconjoară această oră tristă. 
Încearcă să-ţi faci Raiul, promis de zei odată, 
Aici, căci altul poate dincolo nu există.

De ce incertul mâine te tulbură mereu? 
Căci nu-ţi stă în putere să-i schimbi de astăzi faţa. 
Trăieşte-adânc prezentul! lar mâini? Nici Dumnezeu
Nu ar putea să spună ce taină-ascunde ceaţa.

Dincolo de pământ şi infinit, 
Cătam să aflu cerul unde vine. 
Şi-un glas solemn atunci s-a auzit: 
"Şi cerul şi infernul sunt în tine."

Iubire si spiritualitate