"A dorit să obţină si a obţinut. Dar este fericit acum? Fericirea era străduinţa de a obţine. Priviţi planta ce-si formează floarea. E fericită după ce floarea a apărut? Nu, e sfârşită. Si nu mai are altceva să-si dorească decât moartea. Căci eu cunosc dorinţa. Setea de muncă. Plăcerea de a reuşi. Apoi odihna. Dar nimeni nu trăieşte din odihna care nu e hrană. Hrana si scopul nu trebuie confundate. Acela a alergat mai repede. Si a câştigat. Dar nu ar putea trăi din cursa câştigată. Nici cel ce iubea marea – din furtuna învinsă. Furtuna pe care o invinge este o mişcare in inotul său. Si el cheamă o altă mişcare. Si plăcerea de a forma floarea, de a invinge furtuna, de a clădi templul se deosebeste de plăcerea de a poseda o floare deja crescută, o furtună invinsă, un templu gata ridicat. Este iluzorie speranţa de a te bucura slujind ceea ce la inceput ai condamnat, speranta războinicului de a se bucura de bucuriile sedentarului. Si totusi, in aparenţă, războinicul luptă pentru a dobândi ceeea ce bucură pe sedentar, dar nu are dreptul să fie dezamăgit dacă se transformă apoi in sedentar, căci e falsă tristeţea celui care spune că satisfacţia fuge mereu din faţa dorinţei. Căci aceasta inseamnă să te inşeli asupra obiectului dorinţei. Ceea ce urmăreşti mereu, vei spune, mereu se indepărtează… (…) Astfel ai invins furtuna si furtuna ta a devenit odihnă, dar odihna ta nu e decât pregătire pentru furtună. Iţi spun: nu există amnistie divină care să te scutească de a deveni.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………

Si ştiu eu, care am căzut atât de des in capcana făpturilor venite din alte părti ale lumii, mirosind aromitor, pe care stiam că pot pune stăpânire. Si această ameţeală o numeam dragoste. Si mi se părea că aş muri de sete dacă n-aş obţine-o.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………

Dar iat-o pe terasa mea, captivă delicată, prinsă in zborul ei. Si eu, bărbat, eu, războinic invingător, ţinând in sfârsit răsplata luptei mele. Si deodată, in faţa ei, nemaiştiind ce să fac…

“Porumbiţa mea, ii spuneam, turturica mea, gazela mea cu picioare lungi…”, căci in cuvintele pe care le inventam incercam s-o cuprind pe ea, de necuprins! Topindu-se aidoma zăpezii. Căci nu era nimic darul pe care-l aşteptam. Si strigam:”Unde eşti?”. Căci nu o intâlneam nicăieri. (…) Iar eu, singur in cumplitul meu pustiu, o priveam, dezbrăcată, dormind. “M-am inşelat asupra prăzii, m-am inşelat in goana mea. Fugea atât de repede si am oprit-o pentru a o face a mea… Si, odată prinsă, nu mai există…” Mi-am inţeles greseala. Fusesem nebun ca acela care si-a umplut ulciorul si l-a inchis in dulap, fiindcă-i plăcea cântecul fântânii…

“Dar dacă nu te ating, te construiesc ca pe un templu. Si te inalţ in lumină. Si tăcerea ta inchide in ea câmpiile. Iar eu te iubesc dincolo de mine sau de tine. Si inventez imnuri pentru a-ţi celebra imperiul. Si ochii ţi se inchid, pleoape ale lumii. Si te ţin obosită, in braţele mele (…) Nu esti decât o treaptă in drumul meu spre eternitate. Esti făcută pentru a fi arsă, consumată, dar nu pentru a te reţine…

………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Durerea unuia singur, ti-am spus, face cât durerea lumii. Si dragostea pentru una singură clatină Calea Lactee si stelele. Te strâng in braţe ca pe prova navei mele. Asemenea acestei plecări in largul mării, umăr de temut al dragostei…”

……………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Imi place cel ce rezistă, cel care se inchide si tace, cel care se păstrează tare si cu buzele pecetluite in chinuri, cel care a rezistat chinurilor dragostei. Cel care preferă si care este nedrept că nu iubeşte. Cel care este asemenea unui turn redutabil, ce nu va fi niciodată cucerit…

Căci urăsc uşurinţa. Si cel care nu se opune nu e om. Om fără ferment. (…) Iată enigma care mă frământa, ca si aceea a dragostei, când, goală, o ţineam in braţe, supusă. Măreţie a omului si totuşi josnicie, căci il ştiu măreţ in credinţa sa, si nu in orgoliul revoltei sale.

…………………………………………………………………………………………………………………………………..

La fel - dragostea. Iluzia că o intâlnesti, când, de fapt, se invaţă. Si se inşeală cel care rătăceste prin viaţă, pentru a fi cucerit, cunoscând prin scurte fioruri gustul tumultului inimii si visând să intâlnească marea febră ce-l va incinge odată pentru totdeauna, desi ea nu este, in slăbiciunea inimii si nimicnicia colinei pe care a invins-o, decât o deşartă victorie a inimii sale.

De asemenea, nu te odihneşti in dragoste, dacă ea nu se transformă din zi in zi(…). Dar tu vrei să te aşezi in gondola ta si să devii cântec de gondolier pentru totdeauna. Si te inşeli. Căci nu are semnificaţie ceea ce nu e ascensiune sau trecere. Iar dacă te opresti, nu vei găsi decât plictiseala, căci priveliştea nu mai are nimic să-ţi spună. Si vei repudia femeia, când ar fi trebuit ca tu să fii repudiat."