Muzica clasica
Sonata pentru pian nr. 14, op. 27 nr.2 în Do diez minor, de Ludwig van Beethoven, este probabil cea mai cunoscuta dintre sonatele marelui compozitor. A fost compusa in 1801 şi dedicata elevei lui, in varsta de 17 ani, contesa Giulietta Guicciardi, de care se pare ca Beethoven era îndrăgostit. Beethoven a numit-o “Sonata quasi una Fantasia”, pentru ca partile care o compun nu urmeaza regulile obisnuite ca la celelalte sonate.
Sonata este mai ales cunoscută sub denumirea de de “Sonata lunii” (Mondscheinsonate), in engleza “Moonlight Sonata”. Motivul il constituie comparatia facuta de poetul Ludwig Rellstab in 1832, care, ascultand-o, a spus ca ii sugereaza lumina lunii reflectată pe un lac.
Beethoven – Sonata lunii (Moonlight Sonata)
Muzica clasica
De vorbiti…
Trebuia,in ghilimele
Ori vreun loc pe undeva,
Nu cumva sa se insele
Cel ce, simplu va vedea…
Sa citati si autorul
Ce-i stapan peste cuvinte
Multumit ca-i ducem dorul
Si ca am luat aminte.
N-are vina inaltimea
Din eterna ei privire
De-om vorbi cat tine lumea
Dar asa cum se cuvine.
Cat priveste pe Luceafar,
De l-am scos acum din cufar…
Il pastrez in minte teafar
Nicidecum ca sa il supar.
Este sfantul ce priveste
Poezia peste toate,
Insa cine il iubeste
Sa-l pronunte-asa cum poate.
*
Cat priveste vreo vorbire
Amintind la ce-am visat,
O s-o las in parasire
Ca nu-i cel mai greu pacat!
Ii sta bine-n auzire
De ar fi si inteleasa…
Iar altfel, nu-i vreo uimire
C-a ramas in ganduri stearsa.
Peste timp, ea va da roade
Ravasind prin amintiri,
Cand privirea lumii scade
Tot croindu-si regasiri…
Nu-i nimic, n-auzi acuma,
Mult prea onorata muza
Cand vei sti ca nu esti una
Timpul, sincer nu te scuza!
Vei dori, cand stai degeaba,
S-auzi muzica pe-aici
Vor durea atunci si graba
Si cuprins de vorbe mici
Eu dorescu-ti fericirea
Si aici si-n alte stele,
Dar sa nu te pierzi cu firea
Ca distanta dintre ele!
Muzele adevarate
Au Luceafarul ca sfetnic
Iar in zilele desarte
Mintea lor e ca un sfesnic
Am fi scris poate o carte
Intr-o tara care scrie
Ori c-as fi gasit o parte
Pentr-u tine-n poezie
De-ai ales singuratatea
Ratiunile-i de seama
Singura-ti vei scrie cartea
Cum dorinta ta te cheama
Eu acum imi las onoarea
Reflectand la orice gand
Lasandu-ti la usa floarea
Fara de-a pleca plangand.
Inchei scrisul pentru tine
Ca bataia unui vant…
Am spus tot ce stiu mai bine
Pana-n ultimul cuvant.
DE VORBITI MA FAC CA N-AUD…
De vorbiti ma fac ca n-aud,
Nu zic ba si nu va laud;
Dantuiti precum va vine,
Nici va suier, nici v-aplaud;
Dara nime nu ma face
Sa ma iau dup-al lui flaut;
E menirea-mi adevarul,
Numa-n inima-mi sa-l caut.
Unei muze
I.
Nu-s inca sigur ca ai fi
Vreun gen de muza declarata
Stiu doar ca esti aceeasi fata
Care-am stiut ca va veni
De esti ca ea si nu esti ea
De nu iti pare revelata
Conceptia mea despre fata
Te rog respectuos asa…
Sa-mi spui ce crezi si cine esti
Ca nu traiesti viata-nchisa
Si ca ai fost candva trimisa
In timpul meu sa vietuiesti
Sonata pentru locul Lunii
In noaptea de toamna,
Cu mintea in viata,
Chiar daca-i afara si roua si ceata
Ma dau neinvins si nu-mi pare greu,
Asa cum mi-e vrerea, asa cum sunt eu
Sa merg sa vad chipul
Din vis la… o doamna.
Pornesc eu asa,
Luindu-mi cu mine
Ce e necesar, stiut si ca-i bine
Din stelele noptii, purtarea de caz
Tiptil, sa nu fac nici zgomot, nici haz
Si astfel ajung,in cele din urma
Sa vad ce-o mai face si ea…
Incet, cum spuneam, nu vreau sa trezesc
Nici pasari de noapte,
Nici vise desarte.
Ci pur si prea simplu, in pace
S-o vad, curios, ce mai face…
O fi oare bine? Dar cum sa-i arat
Ca-mi pasa de faptul c-o indragesc!?!
De cand va tot spun, eram langa ea
De paza nu-i nimeni in linistea noptii,
Doar teama sa n-ai! Imi striga cu totii,
Acei ce stiau de drumul acesta
Caci nu se incheie aicea povestea
Ajung si ce vad, in toiul de noapte,
O fata frumoasa la vise zambea…
Aha, va sa zica, de timp tu te plangi,
Ca-i ziua prea scurta, ca n-ai saptamani
Ai griji fara capat, un sac sa-ti aduni
Nu vad de la tine un biet bietel
Cat ziua-i de lunga, pe-un colt fie el
Dar bine ca vad cum stii sa si razi,
Cu foc scriu acestea, citeste atunci!
Ca timpul se scurge, si dragostea vede,
Ramai langa straja care vegheaza
Sa fii totdeauna zglobie si treaza!
Si libera fata, stapana pe tine,
Pornit-am spre casa, spunandu-ti de bine.
Am atins-o pe frunte, vazandu-i secretul
Si eu bucuros, stiind ca ma crede.
Tu, Luna sa-i faci visarea mai vie
Vazut-ai acestea, mai uita de ceata,
Coboara-ti privirea la pat si-i dezgheata
O clipa, prin vis, ca nu-i vreun pacat
Asa cum te aflu, de cum ne-ai cantat
Stiind tu acesta, un ceas da-mi si mie
Sa pot sa depun, in zori, marturie.
Scrisoare deschisa
Scrisoarea mea gaseasca-te in pace
In starea cea mai libera de pe pamant
Acolo unde, gandul, cat de greu, tot tace
Sa faca libertate altui gand.
Sa-ti spuna tie, fata, ca esti una
Iar chipul tau ca imi atinge departarea
Ca nu sunt langa tine cum e lumea
Ca te-as lua in brate si as fugi cu zarea.
Ca te-as privi cum arzi de nerabdare
Sa stii de ce esti astfel pe pamant
Sa vezi ca tac de nu ti-am dat o floare
Desi am tot rugat pe orice sfant.
Au sfintii alte treburi, poate-n ceruri
Pe mine cu un gest m-au lamurit
Dar unul mai romantios de prin eteruri
S-a-ntors si mai in treacat, mi-a soptit:
E foarte ocupata astazi fata
Prea multe titluri, pagini, referinte
Dar nu e tot pana n-om spune ,gata!
Sa nu te-ncurci primind numai privinte.
E cerul ei, stradania n-asteapta…
Si timpul nu-i si-al meu, marite nume?
Te lamureste, vezi in alta fapta
Apoi sa nu mai cauti. navalind a-mi spune.
Nu,o s-astept, dorind s-o vad in fata
Cum bine zici, la fel spunea si ea
Atata stiu, ca-n orisicare viata
Ai doar un chip, cu timp ce vrea.
Pacat de-atata frumusete irosita,
De ochi, de buze, vocea unicata
Iar legea intalnirii mi-e mult prea lamurita
Aceasta ti–am scris eu, distinsa fata!
Te voi vedea ca mine totdeauna
Si iti voi spune dupa numele gasit
Cand vei citi scrisoarea sa-ntinzi mana
Citindu-i chipul tocmai definit.
O pagina deschisa pentru ganduri ce se vor recunoaste, intalnite intr-un timp si totusi in afara timpului pamantean, o tacere prelunga menita sa aduca sunete de departe, potrivite doar pentru cei ce se recunosc.
Iubirea nu-i pentru orbi, pentru furi, pentru grabiti, nici pentru tematori; Au tot timpul din lume sa se lamureasca de drumul lor.
Din lume si nu din locul libertatii timpului!
Acest faimos si nu prea constientizat loc a libertatii este in sfera divinitatii, dar poate fi si in sufletul omului.
Astfel ca, daca iubirea nu-i vreo imprecizie, stiinta nici atat!
Sa incepem asadar pagina in Sonata lunii si gandindu-ne la Eminescu, dupa cum si el se poate gandi la noi.
Despre unele fenomene
Frumos ramane scrisul
Cand timpul isi atinge,
Cand nu-si mai plange visul
Vazandu-l cum se stinge
Frumosi in unitate,
Pereche revelata
Au scos din nedreptate
Iubirea sfaramata
Si au plecat din lume
Pe rand, la scurta vreme
Pe treptele cu nume
Ce au stiut sa-i cheme
Acolo au de toate
Si flori si coli de scris
Iar drept proprietate,
Petale de abis
Ce amplu paradis!
Iar la chemarea mintii
S-o face mare sfat
Si-i vor trimite sfintii
La locul implicat
Vedea-vor cei din lume
Indragostiti cum sunt
Ca Emin si perechea
Raspund la asa gand.
http://www.scribd.com/doc/90462/Moonlight-Sonata
incearca la adresa asta
as dori notele muzicale a piesei
Vibratia notei primordiale.Pasii profetului in lumina ,intr-o lumina calda care clipea in nestire .Un inceput fara sfarsit o speranta agatata de catargul inimii. Ratacirea fiintei care isi cauta oglindirea .Era o tacere abstracta . Iubirea.Ii deslusise conturul,si consistenta.Muzica.Marea din suflet rasfranta,melodioasa dureroasa si atat de vie ,deloc zadarnica.