De Dragoste

Poezii de dragoste

Mihai Eminescu – Sara pe deal – videoclip

Mihai Eminescu – Sara pe deal

Sara pe deal buciumul sună cu jale,
Turmele-l urc, stele le scapără-n cale,
Apele plâng, clar izvorând în fântâne;
Sub un salcâm, dragă, m-aştepţi tu pe mine.

Luna pe cer trece-aşa sfântă şi clară,
Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară,
Stelele nasc umezi pe bolta senină,
Pieptul de dor, fruntea de gânduri ţi-e plină.

Nourii curg, raze-a lor şiruri despică,
Streşine vechi casele-n lună ridică,
Scârţâie-n vânt cumpăna de la fântână,
Valea-i în fum, fluiere murmură-n stână.

Şi osteniţi oameni cu coasa-n spinare
Vin de la câmp; toaca răsună mai tare,
Clopotul vechi umple cu glasul lui sara,
Sufletul meu arde-n iubire ca para.

Ah! în curând satul în vale-amuţeşte;
Ah! în curând pasu-mi spre tine grăbeşte:
Lângă salcâm sta-vom noi noaptea întreagă,
Ore întregi spune-ţi-voi cât îmi eşti dragă.

Ne-om răzima capetele-unul de altul
Şi surâzând vom adormi sub înaltul,
Vechiul salcîm. – Astfel de noapte bogată,
Cine pe ea n-ar da viaţa lui toată?

Intre marile teme ale liricii eminesciene, un loc special il ocupa elogiul iubirii, care apare cel mai adesea ingemanat cu evocarea naturii, cele doua teme aparand inseparabile, desi ele comporta o suita de motive, semnificatii si ipostaze proprii.

În perioada iluziilor şi a visurilor din tinereţe, Eminescu a crezut cu ardoare în posibilitatea unei iubiri desăvârşite, care transfigurează lumea. Exuberanţa si sentimentul iubirii traite in plenitudinea ei îşi află ecoul mai ales prin poezii ce exprima dorul şi aspiraţia intimă a poetului, în expresii şi tonalităţi lirice pline de farmec, în culori poetice vii, în lumini fără pată.

Cu toate acestea, inca de timpuriu, Eminescu se zbuciuma sub imperativul unor frământări şi căutări arzătoare, in sufletul sau avand loc dramatice confruntări, contradicţii si dezamăgiri profunde.

In poeziile sale, trairile intense asociate sentimentului de dragoste apar in multiple ipostaze, de la suferinta iubirii pierdute (“Si daca…”, “Floare albastra”, “Pe langa plopii fara sot…”) si dragostea fara speranta (“De cate ori iubito”, “Daca iubesti fara se speri”, “Pe aceeasi ulicioara”), la fericirea iubirii implinite (“Calin, file de poveste”, “Povestea teiului”, “Sara pe deal”).

Dupa cum apreciaza Perpessicius , de la drama sentimentala din adolescenta si pana la liedurile de iubire din perioada maturitatii, poezia de dragoste a lui Eminescu a trecut prin toate treptele divinei comedii dantesti, cunoscand si paradisul, dar si purgatoriul si infernul.

„Sara pe deal” – una din cele mai valoroase poezii de dragoste din intreaga creatie eminesciana, este o idila ce contine neintrecute elemente de pastel. „Sara pe deal” este poemul dorului de dragoste, al visului pur pe care-l imagineaza tanarul, aspirant la un ideal maret, cel al iubirii traite in plenitudinea ei.Manat de sentimente puternice, indragostitul isi traieste iubirea din vis si – prin iubirea ce-l anima – descopera armonia sufletelor si frumusetea universului. Versul vine sa sustina aceasta idee, prin muzicalitatea lui interioara. Evolutia sentimentului care izbucneste cu tarie, trece de la faza de febrilitate spre implinire, relaxandu-se in final prin proiectia dorului in voluptatea fanteziei.

Poezii de dragoste