Corespondenta Mihai Eminescu – Veronica Micle

Scrisori de dragoste

Corespondenta Mihai Eminescu – Veronica Micle

Scrisori de dragoste adresate de Mihai Eminescu iubirii sale de o viata, Veronica Micle.

Draga mea Veronică,

Ca eu să nu-ţi scriu e de înţeles. Bolnav, neputând dormi nopţile şi cu toate astea trebuind să scriu zilnic, nu am nici dispoziţie de a-ţi scrie ţie, căreia aş vrea să-i scriu închinăciuni, nu vorbe simple.

Dar tu care ai timp şi nu eşti bolnavă să nu-mi scrii e mai puţin explicabil. Tu trebuie să fii îngăduitoare cu mine, mai îngăduitoare decât cu oricine altul, pentru că eu sunt unul din oamenii cei mai nenorociţi din lume.

Şi tu ştii care este acea nenorocire. Sunt nepractic, sunt peste voia mea grăitor de adevăr, mulţi mă urăsc şi nimeni nu mă iubeşte afară de tine. Şi poate nici tu nu m-ai fi iubit câtuşi de puţin, dacă nu era acest lucru extraordinar în viaţa mea care e totodată o extraordinară nenorocire. Căci e bine ca omul să fie tratabil, maniabil, să se adapteze cu împrejurările şi să prinză din sbor puţinul noroc care îl dă o viaţă scurtă şi chinuită, şi eu nu am făcut nimic din toate acestea, ci te-am atras încă şi pe tine în cercul meu fatal, te-am făcut părtaşă urei cu care oamenii mă onorează pe mine. Căci acesta e singurul reazim al caracterului meu – mă onorează ura lor şi nici nu mă pot închipui altfel decât urât de ei.

Dar tu pentru aceasta nu trebuie să mă bănuieşti, tu rămâi cum ai fost şi scrie-mi. Tendinţa mea constantă va fi de a-mi împlini făgăduinţele curând ori târziu, dar mai bine târziu decât niciodată.

Sunt atât de trist şi e atât de deşartă viaţa mea de bucurii, încât numai scrisorile de la tine mă mai bucură. A le suspenda sau a rări scrisorile tale m-ar durea chiar dacă n-ai mai iubi

pe Emin

Scrie cu degetele pe cari le sărut.

(1880 Februar)

scrisori de dragoste

Bucureşti 3 Mai 1880

Stimabilă Doamnă şi respectata mea amică,

Dacă v-am putut trimite atât de repede scrisorile în cestiune, cauza e că ele au fost totdeuna la mine; pentru actele cerute veţi binevoi a îngădui una sau două zile ca să le caut în vravul meu de cărţi, nearanjate încă din lipsă de timp şi legate în teancuri tocmai în acele nefericite zile de Paşti, singurele libere pe care le-am avut de atâta timp şi pe care le-am întrebuinţat la legarea în teancuri a cărţilor. În orice caz, stimabila mea Doamnă, sper a nu-mi atrage din nou supărarea DV. şi Vă rog de mii de ori să mă iertaţi, dacă nevoind a Vă lăsa fără răspuns imediat, nu alătur deja pe lângă actele în cestiune.

Vă miraţi de graba – mie desigur penibilă şi neplăcută – cu care V-am trimis scrisorile cerute. Uitaţi însă, se vede, scrisoarea DV. din urmă pe care V-am trimis-o asemenea şi prin care mi-aţi luat orice perspectivă de-a da lucrului o altă formă, decât cea dorită de DV. chiar.

O repet, Doamnă, nu insist câtuşi de puţin de-a urni de pe umerele mele sarcina de vină ce mi se cuvine şi ca omul, care ia orice amănunt asupra sa, după ce a luat totul împreună, nici nu mai gândesc să-mi uşurez sarcina, să atribuiesc altora sau împrejurărilor sau în fine numai greutăţilor momentane purtarea mea oricum ar fi fost.

Cât voi putea voi încerca să îndreptez ceea ce-am greşit; a silui împrejurările, iată singurul lucru pe care nu-l pot face prevăzând de mai-nainte zădărnicia unor asemenea încercări.

Sfârşesc scrisoarea mea prin părerea de rău că aţi găsit de cuviinţă a-mi imputa fapte, pe care nu le cunosc, relatate DV. de persoane, pe cari asemenea nu le cunosc. În orice caz, în retragerea absolută în care trăiesc, a fost ceva nou pentru mine de-a afla despre ocupaţiuni, cărora se pretinde că mă dedau sau despre petreceri, la cari se pretinde c-aş fi luând parte. Sunt atât de retras, Doamnă, şi am atât de puţin interes pentru ceea ce se vorbeşte sau nu despre mine, c-un cuvânt toată viaţa mea e atât de simplă, cu toate greutăţile ei, încât nici curiozitatea n-o am de-a şti cine şi-a luat libertatea de-a zice că pretinde a mă cunoaşte, nici curiozitatea de-a şti ce se vorbeşte.

O singură dorinţă am avut, dar dacă şi oameni şi împrejurări o fac să devină irealizabilă, nu voi fi eu acela care să impun unora, să siluesc pe celelalte. Toate merg, se vede, pe-un drum prescris de mai-nainte, asupra căruia puterea individului nu are nici o influenţă.

Repetând rugăciunea să binevoiţi a îngădui vro două zile până să vă pot trimite actele rămân cu tot respectul

al DVoastre supus servitor

M. Eminescu

scrisori de dragoste

Bucureşti 12 Octomvrie 1880

Doamna mea,

Îmi permiteţi a nu mai şti ce să Vă răspund. După ce singură aţi rupt relaţiile cu mine, după ce le-aţi dat o publicitate, pe care eu nu le-o dădusem nicicând, după ce în sfârşit prin nenorocita comunicare a unor mărturisiri, ce avusesem imprudenţa de-a Vi le face aţi făcut ca în adevăr întregul cerc de cunoştinţe de care mă bucuram să fie revoltat în contra mea, veniţi acum a adăuga tuturor grijilor mele zilnice o nouă grijă, atribuindu-mi o responsabilitate, pe care oricât de drept aş fi, n-o pot recunoaşte în măsura în care mi-o atribuiţi.

Niciodată Doamnă, desfacerea noastră, de-ar fi trebuit să aibă loc, nu s-ar fi căzut a se face cu atâta amărăciune, cu care aţi făcut-o DVoastră. După ce dar veninul acestei amărăciuni m-a desiluzionat cu desăvârşire asupra suportabilităţii unor relaţiuni între noi, după ce am judecat că continuarea lor ar fi o nenorocire pentru Dta şi pentru mine, după ce astfel, zdrobit de această convingere care mi se impune prin deosebirea caracterelor noastre, m-am mulţumit cu visul unei fericiri trecute, ştiind bine că alta viitoare nu mai e cu putinţă, DVoastră pare că găsiţi o deosebită plăcere de-a mă tortura cu destăinuirea unor hotărâri, copilăreşti şi condamnabile, la care nu m-aş fi aşteptat din partea unei femei atât de inteligente, atât de graţioase precum sunteţi DVoastră.

Doamnă, crede-mă odată că ceea ce Dta presupui că e amor din partea Dtale nu e decât îndărătnicie. Dacă această îndărătnicie s-ar putea înlătura prin declararea că eşti frumoasă, inteligentă, demnă de-a fi iubită de alţi oameni superiori nimicniciei mele, ţi-aş face-o bucuros. Fii bună şi nu te crede dispreţuită de mine. Dar sentimentul meu nu mai poate fi de acum înainte decât stimă şi amiciţie, nicicând acela care a fost atât de adânc turburat, fie de împrejurări, fie de noi înşine.

al DVoastre supus

M. Eminescu

scrisori de dragoste

Momoţi dragă,

Din faptul că nu ai căpătat ieri depeşă, vei fi conchis fără îndoială că ieri nu a fost la ordinea zilei petiţia ta. De la 1 pân’ la 4 am stat ieri la Cameră în deşert. Nicu Gane mi-a spus c-o să vie Sâmbăta viitoare, ceea ce doresc şi eu pentru ca să se mântuie odată.

Pe pezevenchiul cel de grec nu-l mai primi, te rog; sau – dacă-l primeşti – te oblig să fie şi Câmpeanca de faţă, pentru că nu voi să rămâi tu, om sincer şi adevărat, incapabil de viclenie şi minciună, sub impresia acestui şarpe veninos, acestei archicanalii ingrate, mincinoase şi spioane. – Eine schwache Stunde – zici tu că e partea slabă a femeilor. De aceea mă tem şi eu mai mult decât de orice şi de aceea găsesc preferabil să nu-l găsesc de loc şi să-i ceri prin madame Câmpeanu scrisorile, dacă va veni. Ce mai are a-ţi spune azi, când a aruncat asupra fericirii noastre cea mai neagră injurie? Eu nu ştiu cum tu nu ai sentimentul pe care-l am eu şi nu recunoşti că apropierea acestui mizerabil de tine e o injurie mortală pentru noi amândoi? Din purtarea ta în această cestiune delicată voi face un merit, dacă va fi bună, un merit pentru care îţi voi fi recunoscător toată viaţa mea.

Nicuţă, fii cuminte. Pe mine m-apucă iar furia înnăscută caracterului meu, gelozia, cea mai rea şi mai amară din toate patimele. Te rog să n-o hrăneşti, dacă nu vrei să-mi iei liniştea trebuincioasă pentru a iubi atât de senin, precum te-am iubit în momentele cele mai bune ale vieţii.

Te sărut din creştet pân’în tălpi şi rămân

al tău

Emin

scrisori de dragoste

7 fevruarie 1882

Momoţi,

Scrisoarea de la 5 am primit-o în 7. Te rog să-mi spui dacă primeşti regulat scrisorile mele, căci şi mie îmi vine ideea să le numerotez ca vestita femee din romanul francez. În scrisoarea de ieri, preocupat de gelozie, am uitat să-ţi zic că tu eşti Momoţi a mea – numai a mea, că eşti gingaşă ca un crin şi albă ca şi el, dar nu aşa de cuminte.

Titus îmi propune să-mi editez versurile şi am şi luat de la el volumul 1870-71 din “Convorbiri” unde stau “Venere şi Madonă” şi “Epigonii”. Vai Muţi, ce greşeli de ritm şi rimă, câte nonsensuri, ce cuvinte stranii! E oare cu putinţă a le mai corija, a face ceva din ele? Mai nu cred, dar în sfârşit să cercăm.

De-ai fi aici te-aş pupa! Dar aşa să pup în vânt? Căci tu eşti începutul şi sfârşitul vieţii mele, cu tine se-ncepe şi se-nchee gândul meu, al

lui

Emin

scrisori de dragoste

Draga mea Veronicuţă,

Sunt cinci ceasuri de dimineaţă şi eu, luându-mă cu lucrul, n-am putut închide ochii încă. Acum, după ce-am sfârşit câte aveam de făcut, îmi închei ziua gândind la tine, pasărea mea cea sprintenă, cea voioasă şi tristă totodată şi aş vrea să pun mâna pe tine, să te sărut pe aripă… pe locul unde va fi fost odată două aripi, pe umărul tău cel alb şi rotund şi frumos. Dar trebuie să-mi pun pofta-n cui, căci în acest moment tu dormi dusă, în pătuţul tău aşternut desigur c-o fină pânză de in, iar eu mă uit în lumânare şi gândesc la tine. Dormi şi nu te trezi, draga mea Nicuţă, că eu te păzesc tocmai de aici.

Iar mâni când te vei trezi, ai s-aştepţi scrisoare şi poimâni are să-ţi vie şi atunci ai să ştii şi tu ce făceai pe când eu scriam aceste şiruri şi eu cum te-nchipuiesc pe tine, dormind nesărutată, în pat. Oh, nesărutato, tare te-aş mai săruta!

Ieri seara, mititicule, am fost pentru întâia dată de când te-ai dus tu, la un concert. Pablo de Sarasate, violonistul spaniol, e aci şi cântă admirabil, aşa precum n-am mai auzit violonist şi tu ştii bine că pe Sivori l-am auzit. Sivori era un mare technic, acesta nu are numai technică, ci şi inimă. Nişte ochi mari, negri, sălbateci are creştinul acesta, şi, deşi e urât ca dracul, trebuie să fi plăcând la cucoane. Dar toate acestea tu le vei fi citind abia poimâne, căci acum dormi, nu-i aşa? Dormi Veronică? Desigur dormi.

Nicu Gane a plecat la Iaşi; deci dacă-l vezi mai zi-i şi tu, că eu, nu e zi lăsată de Dumnezeu în care să nu-l trag de mânecă şi să nu-i aduc aminte. Dar el mai cu “ba azi, ba mâne” n-a făcut vro treabă acătări pân-acum, bată-l-ar norocu încă cu vro şapte duzine de copii dar şi cu milioanele respective cu care să-i crească.

Şi încă să mai ştii una. Mi-am scos ceasornicul meu de aur de unde şedea cu chirie la părintele Strul Avrum şi mă fudulesc cu el. Ştii că în el e pururea posibilitatea imediată de-a te aduce la Bucureşti cu nepusă-n masă, căci el reprezintă oricând capitalul necesar pentru transportul celui mai scump odor ce-l am eu în Iaşi, încât eu îmi imaginez următoare consecuţiune în prezenţa celor două odoare ale mele: când tu vei fi aici, el poate lipsi, când tu vei lipsi el va-ncerca să vie la loc. Îţi poţi tu închipui a cui prezenţă o prefer. Ce faci c-un ceasornic? Te uiţi la el. Pe când cu tine? Câte nu facem noi de par ceasurile minute şi zilele sferturi de ceas?

scrisori de dragoste

Măi Momoţelule,

Pe cât de mititică eşti tu, pe atât de perfidă. Îmi imputezi ba că n-am treabă, ba că nu-ţi trimit “Timpul” regulat, fiindcă uit să ţi-l trimit, ba – grozăvia grozăviilor – îmi dai sfatul să mă amusez.

Oare n-ai pătruns tu încă natura mea de călugăr pentru a şti că nu există amuzament pentru mine fără tine şi că tot ce vorbeşti tu e moftologhie? Critica asupra cărţii lui Slavici e scrisă de mult – însă n-am publicat-o încă pentru că voi s-o remaniez. Poezia nu ţi-am trimis-o pentru că asemenea voi s-o remaniez. Am mai scris o critică asupra “Columnei lui Traian” care iar voi s-o remaniez. Tu ştii că la mine remanierile sunt lucrul de căpetenie, căci se cere să fiu într-o dispoziţie identică cu aceea în care am scris.

“Timpul”, suflete, în zilele când nu am treabă acolo, nu aştept pân-o ieşi de sub tipar şi ţi-l trimit a doua zi. Astfel eşti dispensată de a citi articolele de fond ale Dlui Christescu a doua zi după ce-au apărut. Le citeşti a treia zi, numai pe ale mele a doua zi – abstracţie făcând de admirabilele producţiuni ale penei onorabilului Păucescu, cari cată să te fi interesând foarte mult.

Momoţelule, crede că gândesc zilnic la tine şi mi-e dor şi că – în momentul în care, fără jenă, ţi-oi putea face aripi, ca să stăm fără jenă în acest oraş, ţi le fac ca să-mi vii pe sus ca o rândunică de odată cu primăvara. Căci s-a făcut primăvară, a sosit – fără flori şi fără verdeaţă încă – şi primăvara e vremea iubirii, de predilecţie. Pe muză nu fii geloasă, căci ea în adevăr nu mai produce nimic, Cred chiar că talentul de versificare a fost numai un incident al tinereţei şi că proză e ceea ce voi scrie de acum înainte. Poate da, poate nu; încă nu ştiu.

Când vei veni, vei afla de la madame Slavici dacă am ieşit vreodată seara sau m-am dus pe undeva. La comediile lui Vondracec n-am fost decât una singură dată et c’est tout, asemenea la Sarasate la amândouă concertele, ceea ce ţi-am şi scris. Autrement nulle part.

scrisori de dragoste

Draga şi mititica mea Moţi,

Se vede că voi fi având vro înrudire simpatică cu Hristos de vreme ce în săptămâna Patemilor lui m-a dat din friguri în junghi. Trebuie să ştii că de trei zile avem iarnă completă în ce s-atinge de frig, că piciorul meu drept e ca vai de el şi că pe deasupra am un junghi în partea dreaptă, drept care pun muştar şi piele de iepure la piept. Iată halul în care mă aflu, Moţi, încât nici nu ţi-am putut răspunde ieri la dulcea şi încântătoarea ta scrisoare pe care a căzut o lacrimă din parte-ţi. Draga mea fată! Mi-e milă, mi-e tare milă de tine. Costinescu a mai fost pe la mine şi-ţi trimite complimente.

Îmi zici să vin. Moţi, îmi vine să ţip la ideea de a te vedea şi cu toate acestea – Momoţelul meu drag şi iubit şi dulce şi desmierdăcios – de ce aş zice că vin, dacă nu pot? Nu pot, Moţi, mă rog ţie, nu pot mânca-ţi-aş guriţa ta cea dulce, nu pot, dragă femee. N-am decât trei zile libere: Duminecă, Luni şi Marţi. Una dusul, una întorsul – ce facem cu una singură? Dac-ar fi să-ţi spun motive, ţi-aş spune multe, dar nu voi. Eu ştiu că tu mă crezi, ştiu că mă crezi că de-aş putea, aş fi de mult lângă tine. Ştii tu ce dragă-mi eşti? Din ce în ce mai dragă, pentru că în tine s-a încheiat viaţa mea şi cu toate astea – aşa ne-a fost scris amânduror – prin despărţiri să trecem ca să se lămurească prin amărăciune sufletele noastre. Scumpă Moţico, nu număra zilele, căci în luna viitoare, în Aprilie, vom fi la un loc pe mult, mult timp şi apoi… aşa pentru totdeuna. Acesta e cel din urmă termen al amărăciunii noastre, şi acesta va trece că vreme este. ş-apoi nu ne va mai despărţi nici Dumnezeu, nici dracul.

Te sărut pe gât şi după cap şi pe obrajii amândoi şi “le brin d’amour” pe gură şi mânuţele şi la coate şi pe umăr şi rămân

al tău

Emin

scrisori de dragoste

Vinerea Patemelor 26 martie 1882

Fetiţule dragă,

Nu te supăra dacă nu-ţi scriu numaidecât după ce-ţi primesc scrisorile, dar în adevăr înot în stele. Acuma m-au apucat frigurile versului şi vei vedea în curând ceea ce scriu. Îndată ce mă voi muta de aici îţi trimit bani de drum; pân-atunci “Legenda” la care lucrez va fi gata şi fiindcă luceafărul răsare în această legendă, tu nu vei fi geloasă de el, fetiţul meu cel gingaş şi mititel, şi nu te-i supăra că nu-ţi scriu imediat, nici că nu-ţi scriu mult. Cred că e un gen cu totul nou acela pe care-l cultiv acum. E de-o linişte perfectă, Veronică, e senin ca amorul meu împăcat, senin ca zilele de aur ce mi le-ai dăruit. Căci tu eşti regina stelelor din cerul meu şi regina gândurilor mele – graziosa – graziosissima donna – pe care o sărut de mii de ori în somn şi trează şi mă plec ei ca robul din “O mie şi una de nopţi”

Emin

scrisori de dragoste

10 aprilie 1882

Draga şi dulcea mea fetiţă,

Eu ţi-am răspuns la scrisoarea ta din urmă, e pozitiv. Încât se vede că se va fi pierdut, ceea ce mi s-ar fi întâmplat pentru întâia oară de când corespundem. Îţi scriam de căldurile ce domnesc aci, rugam să mă ierţi că nu ţi-am scris imediat şi-n sfârşit ştiu un lucru: ţi-am scris trei pagini de blagomanii şi te sărutam la sfârşit, cum te sărut serile şi dimineţile măcar cu gândul. Mă mir în adevăr foarte mult cum de n-ai primit-o.

Apropos de Titu. Da! Vorba ceea ; râde vârşa de baltă şi baba de fată. Cine s-a găsit să-ţi facă morală în privinţa relaţiei cu mine? Maiorescu. O fi el critic, o fi el om de litere, dar iubirea mea pentru tine şi desinteresarea ta copilăroasă şi adevărată cu care ai fost şi rămâi a mea, aceasta nu ar fi găsit-o la nici una din doamnele pe care le-a perindat. Deosebirea între el şi mine e că el a avut pururea ce oferi femeilor, şi eu n-am avut nimic, decât ingratitudine chiar. Tu nu eşti de comparat cu acele şi de aceea rău face a te mustra pentru lucruri care sunt spre lauda, nu spre mustrarea ta. Imorală o femeie care iubeşte din capriţiu, imorală cea care iubeşte pentru bani şi pentru interese, dar dacă există moralitate în amor e numai amorul de bunăvoie, fără interes, cu uitare de sine şi cu uitare de tot. De aceea, draga mea Nicuţă, îţi zic: opinia celor ce sunt mai răi decât noi nu ne atinge întru nimic.

Un lucru care te va interesa. Baican scrie o poveste ce i-am spus-o eu şi pe care tu vei recunoaşte-o numaidecât. E o poveste care s-a spus de multe ori la tine acasă şi e publicată în foiletonul “Timpului”.

Eu, versuri nu mai scriu de loc. Dar în adevăr e şi peste putinţă de-a scrie. Zilnic câte un articol de fond, şi pe nişte călduri, drăguţa mea, pe nişte călduri cari produc durere de cap şi te scot din fire. Dar tu îmi spui că scrii şi ştii, Moţi, că odată avem să le corijăm împreună şi le vom edita şi mă tem c-ai să capeţi şi Bene-merenti, Moţ mititel ce eşti tu şi drăgălaş, să treci la nemurire alături cu Sion şi Urechia. Quel plaisir!

Draga mea fată, iartă-mă că n-ai primit scrisoarea mea. Ce să-ţi zic alte dacă te superi? Fiindcă nu poţi bate poşta care mi-a irosit-o, bate-mă pe mine că tare mi-ar plăcea să umblu bătut de tine, odor în codru de tâlhari ce eşti!

Când te culci, gândeşte la mine şi când te scoli asemenea. Şi lasă-mă să te pup, mânca-ţi-aş ochii tăi cei lucii de pisică, şi să te dorlotez ca pe-un pui ce eşti tu, puiţul dulce şi pe vecii vecilor a lui

Emin

Scrisori de dragoste

de admin
Categorie: Scrisori de dragoste

16 răspunsuri la Corespondenta Mihai Eminescu – Veronica Micle

  1. 16
    iuliana spune:

    eu cred k pentru a obtine ceea ce meritam trebuie sa luptam!!Eminescu era foarte direct in ceea ce scria!eu iubesc…dar in acelasi timp sufar…nu sunt asa experimentata dar iubirea adevarata in ziua de azi se gasaste foarte greu!!

  2. 15
    marina spune:

    sunt foarte frumoase scrisorile….mihai eminescu era un poiet deosebit:)) :*

  3. 14
    paul spune:

    Citirea acestor randuri ma face sa-i spun fetei ce o iubesc, ceea ce is ascund de un an intreg, insa o frica nemaivazuta, o frica de esec, o frica ca as putea sa o pierd, ca opreste… Versurile acestea par scrise de mana lui Dumnezeu. Imi fac curaj, si prin intermediul dragostei emanate de aceste randuri, sper sa ma iubeasca si ea….

  4. 13
    alma spune:

    “Poezia este muzica sufletului şi, mai presus de toate, a sufletelor mari şi sensibile” – spunea Voltaire. Ce pacat ca se citeste din ce in ce mai rar poezie si cei care o compun sunt si mai putini!
    M-au miscat poeziile postate aici, compuse – in mod voit, cred – in stil eminescian. Ce mod mai potrivit de a onora personalitatea celui care va ramane, mult timp de acum incolo, de neegalat. Nu doar prin genialitatea si sensibilitatea cu care a fost inzestrat, dar si prin integritatea sa morala. Care pana la urma i-a adus moartea, dupa cum am aflat recent din studiile eminescologului Constantin Barbu.
    Daca s-ar naste un alt Eminescu in aceste vremuri tulburi, cum sunt cele pe care le traim acum, probabil ca ar avea acelasi sfarsit, ucis in mod miselesc de exponentii unei puteri corupte… Asa cum cred ca si Isus, daca ar reveni pe pamant, ar fi rastignit a doua oara… Pacat ca nu invatam din greselile trecutului…

  5. 12
    Balasoglu Consantin-Florin spune:

    Motto:”Ia,stai simplu langa mine
    N-am venit ca sa te leg
    Doar ca ceea ce e-n tine
    Vreau mai mult sa inteleg”
    Autorul

    Recunoastere

    Si cum mintea nu ma lasa
    Sa astept in vreo parere
    Cu Ceaslovul stand pe masa
    Am pierdut dintre himere

    Deschizand asa in parte
    Ce-am primit din departare
    O sa-i scriu acum o carte
    Ca in zi de sarbatoare

    Sta la masa, e tacuta
    Si asteapta sa se-ncheie
    Nu doar pagina ceruta
    Ci un vers cu vreo idee

    Ca o rezultanta forte
    Din stiinta fara zbor
    Cer o vorba sa comporte
    Dorul meu de adevar

    Cat de simpla-i fericirea
    Noi in forme ne-ncurcam
    Ti-am vazut si azi privirea
    Cat sa ne …edificam…

    Canta ,scrie,povesteste
    Dar un lucru nu uita
    Poezia te priveste,
    Uite-asa!…

    Un poet nu are casta
    Numai limite si legi
    Cititor,baiat sau fata
    Poate astfel intelegi!

    Ia stai simplu langa mine
    Si,te rog nu ma lega
    Cu ce nu-i mai mult ca tine,
    Dar de tine nu uita!

  6. 11
    Balasoglu Consantin-Florin spune:

    Multumire

    Ajuns la scara intalnirii
    Cobor, in loc sa urc pe ea
    Iar dintr-un cer al fericirii
    Imi este dat s-aud asa

    Te doare timpul ca se sterge?
    Nu plange azi, ca a fost soare
    De maine nu mai poate merge
    Sa vina la intampinare

    Strapuns de sulita vorbirii
    La lampa marilor taceri
    Lasa la locul intalnirii
    Tamaia pentru invieri

    Sub care lege te asteapta
    Batrane vad ce separi vieti?
    Raspunde-i tu,frumoasa fata
    Ce nemurirea il inveti!

    Si poate ii vei da de stire
    Cand timpul se asterne crud
    De vreo-ndrazneata regasire
    Ce mult as vrea sa te aud…

    Sa-ti intalnesc pe strada gandul
    O picatura m-a plouat!
    La teiul lui tot intrebandu-l,
    Mi-a spus in ton cam apasat

    Ca-ti este dor de ea,se stie
    Nu-i timpul clipei terminat
    Ii vine randul ca si tie
    La poezie sau oftat

    Omul asa-i dintotdeauna
    Sa intalneasca si s-astepte
    In nopti sa intalneasca luna
    In veghe mintea sa-si destepte

    Bine-ai venit, fata de maine!
    Ce te plimbai prea linistita
    Aceasta pana ieri, vezi bine
    Fara sa stii ca esti iubita

    Hai vino, stai sub teiul rege
    Din florile-i sa-ti fac vesmant
    De chipul tau voi intelege
    Cand spui si tu acel cuvant…

  7. 10
    Balasoglu Florin spune:

    Motto:”Caci unde-ajunge nu-i hotar
    Nici dor spre a cunoaste
    Si lumea incearca in zadar
    Din goluri a se naste”

    Celor la fel

    Asa ca ei s-au petrecut
    Noi ceruri de durere
    Nici chipul lumii n-a trecut
    Nici n-a-ncetat sa spere

    Perechi mereu s-or regasi
    Sa caute-n cenusa
    Trecuturi grele vor privi
    Poate gasi-vor usa

    Din umbra timpului trecut
    Ramane ce-i cu viata
    Iubirea toata-ntr-un cuvant
    Ce-i aruncata-n fata

    Stau sfinti sa strige pentru voi
    C-ati parasit pamantul
    Marturisind, sunteti ca noi
    Iubiti-va tot gandul!

    Perechi ca voi privesc de sus
    In libertatea serii
    La sufletul strigand ascuns
    In clipa invierii

    Doar viata numai cand gandim
    Aflam sa ne patrunda
    Dar cautam si nu gasim
    Pe cine sa ne-ascunda

    Ci mai veniti o data voi
    Poeti pe veci trimisi din cer
    Or mai fi-n lume cate doi
    Cat sa-i salvati pana nu pier

    Nu ma uita aveai pe piept
    Sfarsind durerea pamanteasca
    Iubirea ei iti spunea drept
    Sa o primesti ca pe-o mireasa

    Iar de la nunta voastra flori
    Mai aruncati si pe pamant
    Asteapta marturisitori
    Sa vada nunta unui sfant.

    Din dragoste infinita pentru ei si din puterea de a face cunoscuta sufletelor potrivite prezenta lui Eminescu in al VI-lea
    strat(oras al fericitilor)in viata vesnica.Nici Veronica nu poate fi departe de
    el!
    Cu drag celor ce vor citi si nu vor ramane la fel! Florin Balasoglu-Scoala “Duiliu Zamfirescu” Focsani

  8. 9
    alexandra spune:

    deci pur si simplu mi-au dat lacrimile..mi s-a facut pielea “de gaina” si parca imi tremura inima si deodata sa umplut de o iubire inimaginabila la citirea acestor scrisori.. chiar m-au miscat cuvintele lui..iubirea lui… de-ar mai exista asa barbat si in zilele noastre… offfffff saracul a iubit..si a iubit agonizant :(

  9. 8
    Cecilia spune:

    Foarte frumoase aceste scrisori de dragoste , au o deosebita incarcatura emotionala si o valenta literara incontestabila.

  10. 7
    Adryan spune:

    Season u chiar crezi ca iubirea nu merita sa fie facuta publica? sincer chiar si atat de mt sentiment , chiar dak ar fi facute publice,,,,, cat de mt crezi ca ar conta asta? sincer eu as si striga iubirea ce io port iubitei mele, dar nu-i nevoie,,,pt ca si eqa stie de ea si nu-i nevoie sa o spun altcuiva :P

  11. 6
    Cristina spune:

    @Marius , te contrazic , Veronica Micle s-a casatorit la 14 ani , iar dupa moartea sotului ei nu a profitat de averea acestuia , din contra , s-a luptat din greu pentru a obtine o pensie alimentara infirma pentru a-si educa cele doua fete minore.

  12. 5
    Season spune:

    E peste puterea mea de intelegere cum un barbat poate iubi,simti astfel.Citind scrisorile,revad parca sms-urile trimise celui pe care il iubesc.Credeam ca sunt penibila. Nu stiu om,poet care,nestiind ca odata aceste scrisori vor deveni publice,sa puna in scriere atat sentiment si atat a talent…ma inclin……

  13. 4
    marius spune:

    nui rau tinand cont ca Veronica sa casatorit la 18 ani cu unul de 60 mare profesor universitar si a murit dupa cativa ani iar ea a luat toata averea lui ,ea find dintro familie simpla .

  14. 3
    mioara spune:

    unde sunt barbatii nostri?sa citesca si ei aceste scrisori frumoase si poate se mai molipsesc!…….. minunat!

  15. 2
    eliza spune:

    sublim.am impresia nefasta ca odata cu Eminescu,au pierit toti adevarati romantici.Ca el nici unul.Lasand la o parte continutul scrisorilor…apreciez faptul ca o respecta in ciuda faptului ca ea, il mai necajea asa din cand in cand.Ca sa intelegeti cat de profund a fost,sfatul meu este sa cititi aceste scrisori ascultand pe you tube…romeo si julieta de Edwin Morton…mie cel putin,mi-a calauzit sufletul catre un alt nivel.

  16. 1
    oana spune:

    lacrimi…durere…iubire…suferinta…gingasie…gri…duiosie…boala…chin.. .iubire…iubire…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

 

anemotropism-stephenville

Daca, atunci cand postati un comentariu, apare mesajul de eroare: "Could not read CAPTCH token file", intorceti-va cu sageata inapoi, salvati comentariul, dati un refresh la pagina si incercati din nou.