Despre dragoste – Cu parintele Arsenie Boca pe Cararea Imparatiei

Iubire si spiritualitate

Despre dragoste – Cu parintele Arsenie Boca  pe Cararea Imparatiei

despre dragoste cu parintele arsenie boca pe cararea imparatiei

Iata cateva din invataturile parintelui Arsenie Boca in legatura cu dragostea, acest sentiment general uman, dar atat de diferit ca traire si manifestari, in fiecare dintre oameni.

Dumnezeu este iubire”, stă scris in Biblie. De regula, asociem raiul cu iubirea si comuniunea cu toti, iar prin contrast, asociem iadul cu incapacitatea de a iubi.

Cu toate acestea, dragostea nu apare intotdeauna ca un sentiment inaltator, cum am putea crede la o privire superficiala.  Cel mai nefiresc lucru este sa doresti sa fii in inima cuiva pe primul loc, sau sa iubesti pe cineva mai presus de Dumnezeu.

Cea dintai iubire se cuvine Creatorului, e legea firii. Cand ridici o persoana pe un piedestal, in locul cuvenit lui Dumnezeu, si ajungi sa o divinizezi, mai devreme sau mai tarziu te va dezamagi. Doar iubirea pentru Dumnezeu nu te va dezamagi niciodata.

“Nu dori să fii stimat şi iubit de oameni cu deosebire, că aceasta se cuvine numai lui Dumnezeu care n-are Lui şi asemănare. Nu dori a avea întâiul loc în inima cuiva, că aceasta se cuvine să fie închinată numai lui Dumnezeu; nici altul să cuprindă în inima ta locul acesta, ci Hristos să-l cuprindă în tine şi-n tot omul bun.” (Arsenie Boca – Cararea Imparatiei)

Necazurile si supararile au ca sursa propriile noastre greseli. Nu Dumnezeu ne pedepseste, El doar a creat legile Universului pe care noi le incalcam cu sau fara buna stiinta. Aceste legi actioneaza implacabil si – la orice actiune a noastra – suferim efectele. De aceea, revolta nu are nici un sens.

Cand greutatile ne incearca, e foarte important sa nu ne lasam cuprinsi de teama ca nu vom birui, ci sa infruntam totul cu curaj. Chiar daca pe moment nu intelegem ce ni se intampla, sa nu cadem in apatie, lasandu-ne coplesiti de situatie.

Parintele Arsenie Boca obisnuia sa spuna: “Omul se roaga de Dumnezeu sa-l scape de necazuri si Dumnezeu se roaga de om sa-si schimbe purtarile. Socotiti acum, care de cine sa asculte mai intai?”

Credinta noastra ne face puternici si ne ajuta sa trecem mai usor peste necaz.  Dar – mai ales- cand viata ne incearca, sa nu ne lasam cuprinsi de deznadejde. Talharul mantuit de Isus pe cruce sta marturie a faptului ca nu exista greseala omeneasca atat de mare incat sa depaseasca iubirea infinita a Tatalui Ceresc.

Parintele Arsenie Boca mai avea o vorba: “Iubirea lui Dumnezeu pentru cel mai mare pacatos e mai mare decat iubirea celui mai mare sfant fata de Dumnezeu.”

De aceea, sa ne punem toata speranta in El…  speranta noastra dă masura credintei ce-o purtăm in suflet. Mai tarziu, cand lucrurile se vor aseza pe un făgas normal, ne vom lumina. Vom intelege ca ca nimanui nu-i este dat mai mult decat poate sa duca. “Dumnezeu nu ne cere minuni. Acelea le face El.” – spunea parintele.

Dupa un necaz ne regasim intotdeauna transformati, renascuti, intariti psihic si sufleteste. Daca necazul nu ne biruie, ne face mai puternici si mai intelepti.

“În vremea ispitelor să nu părăseşti mănăstirea ta, ci suferă cu vitejie valurile gândurilor şi mai ales pe cele ale deznădejdii şi ale moleşelii. Căci aşa fiind probat cu bun rost prin necazuri, vei dobândi o nădejde şi mai întărită în Dumnezeu. Iar de-o vei părăsi, te vei afla neprobat, lipsit de bărbăţie şi nestatornic.” (Arsenie Boca – Cararea Imparatiei)

Nu poti pretinde ca iubesti pe Dumnezeu daca nu iubesti si creatia Sa, din care fac parte si oamenii. Iubirea pentru oameni exclude manifestarile de  violenta, cearta, barfa, dusmania, lipsa de respect, banuiala. Toate aceste manifestari ne tulbura, ne strica armonia interioara, acea pace launtrica de care vorbeste Isus.

Si chiar daca am gresit certandu-ne cu cineva sa invatam sa cerem iertare si sa acordam iertare la randul nostru. Dar iertarea deplina nu e posibila daca nu iubim omenirea in ansamblul ei, daca nu vedem in fiecare om un frate de-al nostru.

“De vrei să nu cazi din dragostea cea după Dumnezeu, să nu laşi nici pe fratele tău să se culce întristat împotriva ta, nici tu să nu te culci scârbit împotriva lui, ci “mergi şi te împacă cu fratele tău” şi venind adu lui Hristos, cunoştinţă curată prin rugăciune stăruitoare, darul dragostei.

Nu da urechea ta limbii celui ce defaimă, nici limba ta urechii iubitorului de ponegrire, ascultând sau grăind cu plăcere cele rele împotriva aproapelui, ca să nu cazi din dragostea dumnezeiesca şi să te afli străin de viaţa veşnică. 

Nu primi bârfa împotrivă părintelui tău, nici nu-l încuraja pe cel ce-l necinsteşte pe el ca să nu se mânie Domnul pentru faptele tale şi să te stârpească din pământul celor vii.

Închide-i gura celui ce bârfeşte la urechile tale, ca să nu săvârşeşti păcat îndoit împreună cu acela: pe tine obişnuindu-te cu patimă pierzătoare iar pe acela neoprindu-l de a flecări împotriva aproapelui.

Să nu loveşti vreodată pe vreunul din fraţi, mai ales fără pricină şi fără judecată, ca nu cumva, nerabdand jignirea, să plece şi să nu mai scapi niciodată de mustrarea conştiintei, aducându-ţi (aminte) pururea întristarea în vremea rugăciunii şi rapindu-ţi mintea de la dumnezeiasca îndrăznire. 

Să nu suferi bănuieli, sau măcar oameni care îţi aduc sminteli împotriva altuia. Căci cei ce primesc smintelile în orice chip, faţă de cele ce se întâmplă cu voie sau fără de voie, nu cunosc calea păcii, care duce prin dragoste la cunoştinţa lui Dumnezeu pe cei ce o iubesc pe ea. 

Încă nu are dragoste desăvârşită cel ce se mai ia încă după părerile oamenilor. De pildă pe unul iubindu-l şi pe altul urandu-l pentru pricina această sau aceea; sau pe acelaşi odată iubindu-l, altădată urandu-l, pentru aceleaşi pricini.” (Arsenie Boca – Cararea Imparatiei)

Iubirea fata de toti oamenii, fara deosebire, inseamna a iubi fara a-i percepe pe unii prieteni si pe altii ca dusmani, ci a-i considera pe toti frati. Aceasta este cea mai inalta forma de iubire, pentru ca e asemeni iubirii divine.

Cati oameni pot spune ca sunt capabili de o astfel de iubire, neintinata de invidie si eliberata de orice judecati de valoare?

Tot iubire este cea fata de copii, parinti si frati, dar nu atat de inalta, pentru ca ea e naturala, instinctuala.  Dar si aici unii oameni intampina dificultati. Copii nu-si asculta si nu-si respecta parintii; parintii se folosesc de copii pentru a-si hrani orgoliile, a-si intari  imaginea de sine sau pentru a scapa de obsesia propriilor neimpliniri; fratii concureaza intre ei pentru a castiga iubirea parintilor, in loc sa se sustina reciproc.

In afara de aceste doua forme de iubire, toate celelalte forme de iubire sunt patimase sau ipocrite, intrucat urmaresc un interes anume (satisfacerea orgoliului, asigurarea bunastarii, obtinerea de placeri).

“Oamenii se iubesc unii pe alţii, fie în chip vrednic de laudă, fie în chip vrednic de ocară, pentru cinci pricini: sau pentru Dumnezeu, cum iubeşte cel virtuos pe toţi, atât pe cel virtuos cât şi pe cel ce încă nu este virtuos; sau pentru fire, cum iubesc părinţii pe copii şi invers; sau pentru slava deşartă, cum iubeşte cel slăvit pe cel ce-l slăveşte; sau pentru iubirea de argint, cum iubeşte cineva pe cel bogat pentru a primi banii; sau pentru plăcere, ca cel ce-şi slujeşte stomacul şi cele de sub stomac. Dragostea cea dintâi este vrednică de laudă, a doua este mijlocie, celelalte sunt pătimaşe.”(Arsenie Boca – Cararea Imparatiei)

Din pacate, tocmai aceste feluri de a iubi, care aduc mai mult cu viciul sau  pasiunea decat cu iubirea, sunt cele mai raspandite printre oameni.

După spusele apostolului Ioan, “tot ce este în lume este poftă trupească, pofta ochilor şi trufia vieţii. Această dragoste necurată nu linişteşte, ci aţâţă; nu zideşte, ci dărâmă. Din pricina acestei iubiri se prăbuşeşte liniştea şi fericirea familiilor şi câteodată curg şiroaie de sânge omenesc. Acest soi de dragoste este mai rea şi decât ura lumească, căci ura te face să fii atent şi să te fereşti de cursele duşmanilor, pe când dragostea lumească te face să te arunci singur în cursă.”

Dragostea partinică este departe de dragostea desavarsita, pentru ca este personala, deci limitata la un numar finit de oameni. In schimb, adevarata dragoste presupune comuniune cu toti, fara deosebire:

“Dacă pe unii îi urăşti, pe alţii nici nu-i iubeşti, nici nu-i urăşti, pe alţii iarăşi îi iubeşti dar potrivit, şi în sfârşit pe alţii îi iubeşti foarte tare, din această neegalitate cunoaşte că eşti departe de dragostea desăvârşită care cere să iubeşti pe tot omul la fel deopotrivă.”  (Arsenie Boca – Cararea Imparatiei)

Cum putem accede la aceasta dragoste inaltatoare, despre care parintele Arsenie Boca spune ca reprezinta cararea spre Imparatia cerurilor?  Tot parintele ne da raspunsul: prin “lepadarea de sine si de toate lucrurile”, altfel spus, prin non-ataşament şi detaşare.

Ataşament = Teama

Orice forma de ataşament creeaza dependenta, iar aceasta din urma genereaza teama de a pierde lucrul sau persoana de care ne-am ataşat. Chiar atunci cand ne ataşam de un ideal, de o reusita, apare instant in noi si teama de eşec.

Ataşament = Restrangerea libertatii

Sentimentul de teama duce automat o restrangere a libertatii individului, pentru ca ce este teama altceva decat rezultatul unei conditionari psihologice? Frica si nelinistea ne fac sa ne conditionam astfel incat sa traim intr-o lume linistita. Dar conditionare inseamna constrangere, adica limitarea libertatii.

Ataşament = Suferinta

Ataşamentul este si cauza suferintei, pentru ca vine din dorinta de a poseda un lucru sau – mai grav – o persoana, ori asta nu are a face cu dragostea.

Pentru multi, iubirea fara ataşament este de neconceput, pentru ca ei dau cuvantului un sens emotional, in care simti nevoia sa posezi. Dar adevarata dragoste (care nu e patimasa) e o stare de comuniune cu noi insine, cu ceilalti, cu intreg Universul si cu Creatorul sau. In acest context, verbe ca “ a distinge”, “ a diviza”, “a avea”, “a poseda”, isi pierd sensul.

“Dragostea ne face sa iubim pe Dumnezeu deasupra tuturor lucrurilor, şi aceasta nu se poate decat numai prin lepadarea de sine şi de toate.” (Arsenie Boca – Cararea Imparatiei)

Dragostea inseamna tandrete, iertare si solicitudine. Ea presupune integrare si armonie in toate partile fiintei care aduce o stare de pace interioara, libertate si seninatate, fara divizari ( eu – tu, al meu – al tau) si fara conflicte. Cand ai dobandit aceasta stare, tandretea si bunatatea sunt calitati care apar in mod spontan.

Sursa citate din lucrarea Cararea Imparatiei de Arsenie Boca: www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/cararea-imparatiei/

Iubire si spiritualitate

de dedragoste
Categorie: Iubire si spiritualitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

 

Daca, atunci cand postati un comentariu, apare mesajul de eroare: "Could not read CAPTCH token file", intorceti-va cu sageata inapoi, salvati comentariul, dati un refresh la pagina si incercati din nou.